Trump crede că SUA sunt mai aproape ca niciodată de un al treilea război mondial

Fostul președinte al Statelor Unite susține că actuala conducere a țării este de vină pentru acest lucru.

Donald Trump. Foto: Profimedia

Donald Trump. Foto: Profimedia

Statele Unite sunt acum mai aproape ca oricând în istoria sa de al treilea război mondial datorită faptului că țara este reprezentată de oameni incompetenți, a declarat fostul președinte american Donald Trump miercuri, vorbind în Florida.

"Suntem aproape de faptul că nu vom avea nicio ţară de partea noastră. Suntem aproape şi de cel de-al treilea război mondial. Nu mi-aş putea imagina sau gândi niciodată la asta, dar suntem foarte aproape", a spus republicanul.

Vorbind despre actualul lider american Joe Biden, Trump a subliniat: „Nu poate părăsi scena, nu poate spune două propoziții și este responsabil de negocierile noastre privind armele nucleare”. "Nu am fost niciodată atât de aproape de un al treilea război mondial. Niciodată nu am fost atât de aproape", a continuat el. "Și sper că mă înșel. Aceasta nu este o prognoză, pentru că nu aș face niciodată o astfel de prognoză. Este groaznic să spunem asta, dar niciodată nu am fost atât de aproape de al treilea război mondial. Și există un singur motiv – oamenii incompetenți vorbesc în numele nostru”.

"Sarcina principală este de a asigura securitatea Americii", crede republicanul. "Timp de patru ani sub administrația Trump, am asigurat securitatea Americii. Am asigurat securitatea Israelului. Am asigurat securitatea Ucrainei. Am asigurat securitatea lumii. Nici Israelul, nici Ucraina nu s-ar fi întâmplat sub administrația Trump. Nu exista nicio modalitate de a se întâmpla asta".

Potrivit lui Trump, sub Biden, „Statele Unite s-au transformat în groapa lumii”, pentru că, după cum crede el, în țară, „prizonierii sunt eliberați din închisori”.

Următoarele alegeri prezidențiale din SUA vor avea loc în noiembrie 2024. Pe 25 aprilie, Biden a anunțat că va căuta realegerea în cea mai înaltă funcție guvernamentală. Trump și-a anunțat intrarea în cursa electorală în noiembrie 2022.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim... / Citiți povestea asta și decideți voi care este adevărul...

2 Citiți și voi ce se întâmplă în Serbia după ce China a pus mâna pe cele mai mari zăcăminte de cupru și aur din Europa

3 „Cred că un soldat ar spune mulțumesc”. Un vlogger rus prezintă rația individuală de hrană din Armata Română

4 „Era foarte supărat pe emigranți. Efectiv m-am simțit batjocorit, umilit / I-am explicat că anul trecut am plătit taxe de 5.000 de lire, nu m-a înțeles”

5 Surpriză în cursa pentru șefia Parchetelor: cine vrea să conducă Parchetul General, DNA și DIICOT. Calendar și data rezultatelor