Trump îl va primi pe Lavrov la Casa Albă

Președintele american Donald Trump îl va primi pe ministrul rus de externe Serghei Lavrov miercuri la Casa Albă, conform programului oficial al liderului american, o întrevedere confirmată de presa de stat rusă, transmite DPA.

''Da, este adevărat, în program se află o întâlnire cu președintele Statelor Unite'', a declarat un oficial rus pentru agenția TASS.

Șefii diplomațiilor americană, Rex Tillerson, și rusă, Serghei Lavrov, vor discuta miercuri la Washington despre conflictele din Ucraina și Siria, a anunțat luni Departamentul de Stat.

Cei doi miniștri s-au întâlnit de două ori după ce secretarul de stat american și-a preluat postul la începutul lui februarie, însă va fi prima vizită oficială la Washington a lui Serghei Lavrov în aproape patru ani și de la instalarea administrației Donald Trump.

Relațiile americano-ruse s-au deteriorat în special din cauza conflictelor din Ucraina și Siria, iar Tillerson a declarat că SUA încearcă să le detensioneze atât prin discuții privind probleme de mai mică importanță, cât și prin găsirea unor zone de cooperare.

''Cele mai mari două puteri nucleare din lume nu pot avea acest gen de relații'', a afirmat Tillerson despre nivelul scăzut atins în raporturile între SUA și Rusia.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

3 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Baronul PSD Vasile Iliuță și-a trecut numele pe un indicator stradal în Italia după ce a cumpărat un complex turistic la preț de chilipir