Trump şi-a ales directorul de campanie pentru 2020

Preşedintele american Donald Trump l-a numit marţi pe strategul politic Brad Parscale director al viitoarei sale campanii din 2020 la care vizează un al doilea mandat la Casa Albă. Este vorba de un expert în materie de media digitale în vârstă de 42 de ani care a jucat un rol esenţial pentru victoria lui Trump din 2016 şi în care familia Trump are încredere, transmite Reuters.

Campania lui Trump a precizat într-un comunicat că intenţionează să folosească talentul lui Parscale pentru a-i ajuta pe republicani să-şi menţină controlul în Congres, la alegerile de la jumătatea mandatului care au loc în noiembrie a.c.

Trump, care are 71 de ani, a semnalat deja că are de gând să candideze din nou, depunând o scrisoare de intenţie în acest sens la Comisia electorală federală chiar în ziua în care şi-a preluat actualul mandat, la 20 ianuarie 2017. Liderul de la Casa Albă evocă de altfel frecvent în discursuri şi interviuri victoria sa considerată improbabilă din 2016.

Parscale, care trăieşte la San Antonio, în Texas, a fost directorul campaniei digitale a lui Trump în 2016, iar înainte de campanie a avut atribuţii în sfera informatică în Organizaţia Trump.

Republicanii se confruntă cu provocarea de a-şi menţine controlul în Camera Reprezentanţilor, precum şi în Senatul SUA la alegerile din noiembrie. De regulă, partidul aflat la putere la Casa Albă pierde din mandate la primele alegeri care au loc după instalarea unui nou şef de stat.

Într-un discurs rostit vinerea trecută la Conferinţa conservatorilor pentru acţiune politică, Trump i-a avertizat pe militanţi să nu se culce pe o ureche, anul acesta. "Trebuie să ieşim şi să luptăm cum nu am mai făcut-o niciodată până acum", a declarat el.AGERPRES


populare
astăzi

1 Asfalt de 73 de milioane de euro peste potecile pustiite din Apuseni

2 „Misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final” / Noi stenograme din dosarul lui Georgescu

3 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf

4 O nouă porcărie a fost dată în vileag! / Transelectrica a plătit zeci de milioane de euro chirie într-o clădire care valorează 10 milioane!

5 STENOGRAME Călin Georgescu voia o vilă de lux în Toscana, cu locuință pentru servitori