Tudorel Toader: Încă nu a intrat nimeni în arhiva SIPA

Tudorel Toader: Încă nu a intrat nimeni în arhiva SIPA

Ministrul demisionar de Justiției, Tudorel Toader, a precizat că "încă nu a intrat nimeni în arhiva SIPA", deoarece comisia nu a fost constituită.

"Comisia pentru arhiva SIPA nu a fost constituită, prin urmare încă nu a intrat nimeni în arhivă! Voi solicita CSM să se consulte cu asociațiile profesionale, apoi să detașeze un judecător sau procuror care, timp de trei ani, să facă parte din comisia pentru arhiva SIPA!", a scris Tudorel Toader duminică pe pagina de Facebook.

Reacția vine după ce președintele UNJR, judecătoarea Dana Gîrbovan, a adresat o întrebare privind arhiva SIPA, arătând că atâta timp HG 410/2017 este în vigoare, va exista mereu suspiciunea că decidenții politici ar putea să o folosească în interese proprii.

''Ce se întâmplă în aceste zile pe scena politică confirmă, o dată în plus, justețea motivelor pentru care UNJR și AMR s-au împotrivit MODULUI în care ministrul Justiției Tudorel Toader a inițiat și elaborat hotărârea de guvern, asumată de Guvernul Grindeanu, prin care arhiva SIPA va fi inventariată din nou. (...) HG 410/2017 prevede că acea comisie de inventariere va fi compusă din 5 membri: doi de la Secretariatul General al Guvernului, doi de la Ministerul Justiției și unul de la ANP. Toate aceste persoane care vor reinventaria arhiva SIPA sunt, așadar, numite politic și sub autoritate politică. Conducerea Secretariatului General al Guvernului tocmai a fost schimbată, fapt ce se va reflecta implicit și asupra comisiei de inventariere. Este legitim, așadar, să întrebăm noua conducere a SGG cine din cadrul acestei instituții, după publicarea HG 410/2017, a intrat în arhiva SIPA și pe cine noua conducere va delega să intre mai departe în arhivă. (...) Cât timp HG 410/2017 este în vigoare va exista mereu suspiciunea că decidenții politici vor să folosească arhiva SIPA în interese proprii'', a afirmat, sâmbătă, Dana Gîrbovan .

AGERPRES


populare
astăzi

1 Le Monde scrie lucruri despre care în România se tace... De ce oare?

2 Primar PSD, fotografii în care agresează sexual o femeie în biroul Primăriei. Edilul susține că sunt realizate cu AI

3 Un articol pe care ar trebui să-l citească toți românii cu bun-simț / El este individul care a redactat decizia Curții Supreme prin care faptele penale …

4 Generalul SIE în rezervă Nicolae Iană, fostul procuror militar Vasile Doană și doi rezerviști din SRI, vizați de percheziții în dosarul DNA legat de u…

5 VIDEO Priviți, ucrainenii au „prăjit” cea mai mare rafinărie Lukoil din Rusia, care produce 30% din consumul de benzină al țării