Tulcea: Începe prohibiţia pescuitului în România

Tulcea: Începe prohibiţia pescuitului în România

Prohibiţia pescuitului în apele de frontieră ale României, inclusiv în Delta Dunării, va începe sâmbătă, potrivit ordinului adoptat de Ministerul Mediului şi cel al Agriculturii, care are drept obiectiv protejarea speciilor de peşti în perioadele şi zonele de reproducere.

Ordinul comun al celor două ministere menţionează că măsurile de prohibiţie a pescuitului în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale va dura 60 de zile, în perioada 4 aprilie - 2 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat va dura 45 de zile, în perioada 19 aprilie - 2 iunie, cu excepţiile prevăzute de actul normativ.

În perioada 4 aprilie - 2 iunie inclusiv, este interzis pescuitul în râul Prut şi în zonele inundate permanent sau temporar limitrofe acestuia, în lacul de acumulare Stânca-Costeşti, precum şi în zona economică Meleaua Sfântu Gheorghe până la Ciotic şi în complexul Razim Sinoe, ambele din Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

În Delta Dunării, termenul de valabilitate a actelor necesare pescuitului comercial a fost prelungit de către Administraţia Rezervaţiei până la încheierea prohibiţiei, iar unele autorităţi locale i-au anunţat pe pescari de ce acte au nevoie pentru a merge în continuare pe lacuri.

"Persoanele care doresc să pescuiască la scrumbie în baza permisului familial pot pescui în perioada legală cu permis de pescuit familial chiar şi fără viză pe anul 2020, cu declaraţie pe propria răspundere pentru activităţi agricole în care să fie specificată raza de pescuit pe braţul Sf. Gheorghe între kilometrii 0 şi 8 şi cu buletin", se arată într-o postare de pe Facebook a primarului comunei Sfântu Gheorghe, Valentin Sidorencu.

Potrivit ordinului de prohibiţie, în Delta Dunării, persoanele care deţin permis de pescuit familial pot prinde scrumbie cu maximum două setci în perioada 9 - 18 aprilie, iar tulcenii care deţin permise de pescuit comercial pot captura în această perioadă scrumbie.

În Rezervaţie, sunt aproape 1.000 de persoane cu permise de pescuit comercial, veniturile acestora având la bază în principal pescuitul. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop vineri, 3 mai 2024. Cei din zodia Berbec fac o schimbare în viață, iar Scorpionii ignoră sfatul partenerului

2 Ucraina contraatacă și face ravagii pe tronsonul de cale ferată Moscova–Kursk

3 Asta e Rusia, oameni buni!

4 Umilință fără precedent pentru Armata SUA! / Trupe rusești au intrat într-o bază care găzduiește militari americani în Niger

5 Așa o fi?