Tulcea: S-a încheiat incinerarea leşurilor ovinelor de pe nava eşuată în Portul Midia

Acţiunea de incinerare a leşurilor animalelor de pe epava navei eşuate anul trecut în Portul Midia s-a încheiat, vineri, în unitatea comercială din apropierea satului tulcean Smârdan, a declarat, pentru AGERPRES, comisarul şef al filialei teritoriale a Gărzii Naţionale de Mediu, Nicolae Acceleanu.

În urma a 26 de transporturi au fost incinerate 14.230 de animale cu o greutate totală de 542.100 kilograme.

"Transporturile au fost aproape zilnic, în funcţie de cum au putut să urmărească şi crotaliile. Problema a constat în faptul că a fost o cantitate foarte mare. Având în vedere că transporturile au fost făcute mai mult noaptea şi spre dimineaţă, ele nu au creat un impact deosebit asupra populaţiei", a precizat Acceleanu.

Comisarul şef al Gărzii de Mediu din Tulcea a explicat decizia de incinerare a leşurilor de ovine provenite din nava eşuată în Portul Midia prin faptul că unitatea comercială din Smârdan deţine mijloacele necesare acţiunii fără manipulare umană.

Vasul Queen Hind, cu peste 14.000 de oi la bord, a eşuat la finalul lunii noiembrie a anului trecut la plecare din Portul Midia. Echipajul format din 22 de marinari sirieni a fost salvat de pe nava înclinată parţial, dar puţine ovine au putut fi aduse la mal. AGERPRES/(A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR