
Turcan, acuzată ca în plină criză vrea să meargă în Japonia pe banii statului. „Îmi voi plăti singură cheltuielile”
Raluca Turcan este acuzată că, în plină criză, vrea să meargă în Japonia, pentru a participa la concertul susținut de Orchestra Operei Naționale București la Expo 2025 Osaka. În replică, aceasta susține că „toate cheltuielile legate de această deplasare” intră in sarcina sa.
Informația legată de deplasarea în Japonia a fost făcută public de jurnalistul Robert Turcescu. „Zeci de mii de euro se vor cheltui ca tanti Raluca Turcan (aloooo, coiful, coiful!) să plece în Japonia de mână cu nevasta lui Aurescu (ex-ministru de Externe) ca să vadă concertul sustinut de Orchestra Operei Nationale Bucuresti la Expo 2025 Osaka! Banii sunt dati de Camera Deputaților. De fapt, e vorba de o excursie platită din bani publici pentru Raluca Turcan si nevasta lui Aurescu (care este consilierul ei parlamentar!). Hai, Bolojane, joac-o p-asta!”, a scris Robert Turcescu, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit informațiilor Adevărul, soția fostul ministru de externe Bogdan Aurescu nu va pleca în Japonia.
De asemenea, deputata PNL, Raluca Turcan, a anunțat de pe 9 iulie, printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, că va realiza o vizită în Japonia, însă își va plăti singură cheltuielile.
„Pentru corectă informare: în luna mai, Camera Deputaților a adoptat un memorandum, la solicitarea mea, ca răspuns al unei invitații oficiale pentru a realiza o vizită în Japonia, având în vedere calitatea de membru al Grupului parlamentar de prietenie cu Japonia și de Vicepreședintă a Camerei Deputaților. Din momentul în care premierul a anunțat suspendarea cheltuielilor pentru deplasările externe, am considerat firesc să acționez în consecință.Toate cheltuielile legate de această deplasare intră in sarcina mea și nu vor fi folosiți bani publici”, a transmis Raluca Turcan, pe FB.
„Voi respecta angajamentul de a participa la evenimentele din Japonia, un cuvânt dat rămâne un cuvânt dat, iar toate cheltuielile le voi asuma personal. Relația româno-japoneză merită prețuită și ferită de dispute politice artificiale”, a mai precizat Turcan.
olojan a interzis deplasările externe ale membrilor Guvernului
Premierul Ilie Bolojan le-a cerut tuturor ministerelor să reducă pe cât posibil deplasările externe și numărul de persoane care participă la acestea. Singurele astfel de deplasări care se vor putea face vor fi cele aprobate de Cancelaria prim-ministrului.
Miercuri, 9 iulie, toate ministerele au primit o circulară prin care sunt informate că, de acum înainte, deplasările externe vor fi limitate și vor respecta reguli clare.
„Prim-ministrul Ilie Bolojan a cerut ministerelor și instituțiilor aflate în subordinea și coordonarea acestora reducerea deplasărilor externe, pentru o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice. Prin memorandumul semnat de premier și trimis către ministere se solicită o analiză atentă a deplasărilor externe care urmează să fie efectuate de personalul din aceste structuri și din instituțiile subordonate sau aflate în coordonare. Aceste deplasări trebuie să fie strict necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor instituționale, realizarea obiectivelor prevăzute în programul de guvernare, promovarea și apărarea intereselor României. De asemenea, durata acestora și numărul persoanelor din delegații va fi limitat strict la minimumul necesar pentru îndeplinirea obiectivelor vizitei”, a transmis Executivul.
Ministerele de resort au obligația ca, pentru fiecare deplasare, să transmită un memorandum spre aprobare Prim-ministrului și Secretariatului General al Guvernului, cu cel puțin 5 zile înainte de data începerii deplasării.
Memorandumurile trimise prea târziu, adică mai târziu de acest termen, nu vor fi luate în considerare.
Sursa: adevarul.ro