Turcia: 22 de persoane au murit şi alte 16 sunt în stare critică după ce au consumat alcool contrafăcut la Istanbul

Turcia: 22 de persoane au murit şi alte 16 sunt în stare critică după ce au consumat alcool contrafăcut la Istanbul

Cel puţin 22 de persoane au murit şi 16 sunt în stare critică în spital după ce au consumat alcool contrafăcut la Istanbul, a anunţat vineri biroul guvernatorului local, adăugând că patru persoane au fost arestate în acest caz, relatează Reuters.

Autorităţile turce au intensificat recent acţiunile care vizează contrabanda cu alcool înainte de sărbătorile de Anul Nou, efectuând numeroase operaţiuni la nivel naţional care vizează vânzători şi distribuitori.

Într-un comunicat, biroul guvernatorului din Istanbul a declarat că 11 din cei care au murit erau cetăţeni străini şi la fel cinci dintre cei spitalizaţi. În total, 46 de persoane au fost spitalizate pentru intoxicaţie cu alcool.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a impus taxe mari pe alcool. Impozitul pe băutura tradiţională raki, o băutură alcoolică cu gust de anason, a crescut vertiginos în ultimul deceniu.

Preţurile băuturilor alcoolice în pieţe, restaurante şi baruri au crescut în ultimele luni din cauza taxelor mari şi a creşterii inflaţiei.

Economiştii au afirmat că impozitarea excesivă a alcoolului va încuraja oamenii să consume produse contrafăcute sau să fabrice băuturi acasă, determinând o creştere a cheltuielilor sanitare şi conducând la numeroase decese care pot fi prevenite. AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR