Turcia: 6.000 de profesori ce fuseseră suspendați vor fi repuși în drepturi

Turcia va repune în drepturi 6.000 de profesori care au fost suspendați în ultimele luni, a anunțat vineri unul dintre principalele sindicate ale cadrelor didactice din Turcia, informează DPA.

Profesorii respectivi au fost suspendați pentru implicarea lor în proteste contra regimului de la Ankara și în activitatea sindicală, potrivit sindicatului Egitim-Sen.

Aproximativ 110.000 persoane au fost concediate sau suspendate din administrația publică, armată și sistemul judiciar și alte 36.000 au fost arestate după tentativa de lovitură de stat din Turcia de la jumătatea lunii iulie.

Represaliile au fost motivate de autorități prin existența unor legături cu Fethullah Gulen, autoexilat în SUA din 1995 și acuzat de Ankara de organizarea tentativei de puci din 15 iulie.

Organizațiile pentru apărarea drepturilor omului și unii aliați occidentali și-au exprimat îngrijorarea față de amploarea represaliilor, temându-se că președintele turc Recep Tayyip Erdogan folosește aceste epurări masive drept pretext pentru reprimarea disidenților politici.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greșeala care îi lasă fără bani pe noii pensionari: termenul strict din lege / Cu cât timp înainte se poate depune dosarul de pensionare și cât durează …

2 VIDEO Excepționalul text scris de Adrian Papahagi despre ce se întâmplă în Franța...

3 Kim Jong-un ar fi în comă la un spital din China. Cine ar putea prelua puterea

4 Deblocare totală pe autostrada Sibiu-Pitești, dar șoferii mai au de așteptat

5 Anchetă blocată după tragedia de la Jilț Sud: legăturile cu soțul unei judecătoare