Turcia a prezentat prototipul unui avion invizibil fără pilot

Turcia a prezentat prototipul unui avion invizibil fără pilot

Selcuk Bayraktar, director al companiei turcești Baykar, producătorul celebrei drone Bayraktar TB2, a postat pe contul său de Twitter o fotografie cu primul avion de luptă fără pilot produs de industria turcă de apărare, numit Kizilelma.

Potrivit mai multor publicaţii mass-media turcești, aceasta este prima prezentare oficială a viitorului avion fără pilot la care compania Bayraktar lucrează de mai mult timp.

Presa turcă susține că proiectarea avionului Bayraktar Kizilelma se bazează pe experiența dobândită în procesul de dezvoltare şi producţie al dronei Bayraktar Akinci și trebuie să răspundă nevoilor viitoare ale Forțelor Aeriene Turcești.

În martie 2022, conducerea companiei Baykar a anunțat demararea proiectului Kizilelma și începerea producției acestui avion la nivel de prototip. Potrivit estimărilor preliminare ale conducerii companiei, Bayraktar Kizilelma ar trebui să efectueze primul zbor în 2023.

Bayraktar Kizilelma [în engleză: Bayraktar Red Apple] va fi un avion supersonic de luptă fără pilot la bord – deci operat de la distanţă - cu caracteristici stealth.

Așa cum era de așteptat, Bayraktar Kizilelma ar trebui să poată decola și ateriză pe piste scurte, inclusiv pe nave militare precum TCG Anadolu, pe care Turcia l-a construit și care efectuează în prezent teste pe mare.

Experții militari turci spun că avionul fără pilot va juca un rol-cheie în viitoarele misiuni militare ale armatei turce.

Potrivit specificațiilor tehnice împărtășite de Baykar Technology, Kizilelma va putea rămâne în aer timp de cinci ore și va putea zbura la o înălţime de aproximativ 10.600 m. Greutatea maximă la decolare a aeronavei va fi de șase tone, cu o capacitate de încărcare utilă de 1,5 tone. Raza maximă de luptă, care reprezintă distanța maximă pe care Kizilelma o poate parcurge pentru a efectua misiuni de luptă, este declarată ca fiind de aproximativ 925 km.

Kizilelma va avea un compartiment intern pentru armament pentru a transporta rachete și bombe ghidate cu precizie, o caracteristică care contribuie și mai mult la caracteristicile stealth ale aeronavei.


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

5 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?