Turcia a reținut 1.300 de migranți care intenționau să ajungă în Grecia

Autoritățile turce au reținut luni circa 1.300 de migranți despre care afirmă că intenționau să se îndrepte pe mare spre Grecia, operațiunea, cea mai amplă de acest fel din ultimele luni, intervenind la o zi după acordul dintre Uniunea Europeană și Ankara, menit să stăvilească valul de migranți, transmite Reuters.

Jandarmii turci au reținut sute de sirieni, irakieni, iranieni și afgani, precum și trei traficanți de persoane, găsiți în ascunzători situate în apropierea litoralului turc al Mării Egee, lângă orașul Ayvacik din provincia Canakkale, au declarat pentru Reuters oficiali ai gărzii de coastă.

Migranții au fost trimiși într-un centru de repatriere, de unde unii dintre ei ar putea fi deportați, au indicat oficialii.

Duminică, la Bruxelles, liderii europeni și guvernul de la Ankara au ajuns la un acord asupra unui fond în valoare de 3 miliarde de euro, bani alocați pentru cei circa 2,2 milioane de refugiați, majoritatea sirieni, aflați în prezent pe teritoriul Turciei . Celelalte componente ale acordului, încheiat sub forma unui plan de acțiune, se referă la 'redinamizarea' procesului de aderare a Turciei la UE și la grăbirea procesului de liberalizare a vizelor pentru cetățenii turci. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Putin a zis că se retrage după ce a văzut clipul” / Videoclipul cu Radu Miruță care a încins spiritele pe internet

2 Despre lovitura asta încasată de americani de la iranieni s-a vorbit foarte puțin. Or mai fi și altele?

3 Antena 3 a rămas cu „ventilatorul” pornit lângă Daciana

4 PSD a ajuns la distanță de trei procente de USR. Ce scor înregistrează AUR și PNL în ultimul sondaj INSCOP

5 Dilema ghiocelului / „Mașina în care s-a urcat costa 50.000 de euro” / O fotografie distribuită de Lucian Mîndruță a încins Facebook-ul