Turcia: Bărbatul care a încercat să-l asasineze pe Erdogan în 2014, condamnat la aproape 12 ani de închisoare

Turcia: Bărbatul care a încercat să-l asasineze pe Erdogan în 2014, condamnat la aproape 12 ani de închisoare

Un bărbat care a încercat anul trecut să-l asasineze pe Recep Tayyip Erdogan a fost condamnat vineri la 11 ani și opt luni de închisoare de către un tribunal din Istanbul, relatează Reuters și AFP. Ferhat Yildiz a încercat să-l împuște de la mai puțin de trei metri pe Erdogan, la acea vreme premier al Turciei, la un eveniment al Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP). Potrivit relatărilor din media turce, el a apucat să apese pe trăgaciul armei, dar aceasta nu a funcționat.

Gărzile de corp ale lui Recep Tayyip Erdogan au intervenit înainte ca Yildiz să poată avea o a doua tentativă.

În fața completului de judecată, acuzatul a motivat actul său ca fiind un simplu 'gest de protest', el neavând nicio intenție de a-l ucide pe Erdogan.

'M-am apropiat de el imediat ce convoiul lui a trecut în fața mea. Era imposibil să-l nimerești pe premier din locul unde mă aflam. Regret sincer ceea ce am făcut, chiar dacă acesta a fost doar un gest de protest', a pledat inculpatul.

Procurorul a cerut pentru Ferhat Yildiz o pedeapsă de 26 de ani de închisoare, redusă în final la 11 ani și 8 luni, pe motiv că tentativa sa a eșuat.

Detractorii lui Erdogan îl acuză pe acesta de megalomanie și mania grandorii, el conducând Turcia din 2003. În martie, medicul său a dezvăluit că Erdogan cere să-i fie degustate toate mâncărurile pe care le consumă, de frica unui asasinat. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Ce se întâmplă, a început revoluția în Rusia? / Aceste imagini sunt din Sankt Petersburg!

2 De citit ce spune omul ăsta despre ce se întâmplă acum pe frontul din Ucraina, dar și în spatele ușilor închise...

3 Toate drumurile duc la Londra / Rețeaua Celac-Rotaru-Georgescu-Vacusta

4 „Am bătut recordul” / Un șofer de camion a arătat fluturașul de salariu după o săptămână de lucru în Statele Unite

5 „Destructurați rețelele de securiști care lucrează cu rușii”. Planul de urgență gândit de Andrei Caramitru pentru a evita colapsul României