Turcia: Demisia ministrului de interne criticat pentru modul în care a introdus măsurile de izolare

Turcia: Demisia ministrului de interne criticat pentru modul în care a introdus măsurile de izolare

Influentul ministru turc de interne, Süleyman Soylu, şi-a prezentat duminică demisia după ce a fost aspru criticat pentru modul în care a gestionat izolarea populaţiei în scopul de a opri răspândirea noului coronavirus, notează AFP.

"Fie ca naţiunea mea, căreia nu am vrut niciodată să-i fac rău, şi preşedintele nostru, căruia îi vor fi credincios toată viaţa, să mă ierte. Părăsesc funcţia de ministru de interne pe care am avut onoarea să o îndeplinesc", a declarat Süleyman Soylu într-un comunicat.

Vineri seară, Ministerul de Interne a luat prin suprindere milioane de turci anunţând intrarea în vigoare două ore mai târziu a interdicţiei de părăsire a domiciliului timp de 48 de ore în cele mai mari 30 de oraşe din ţară.

Acest anunţ de ultim moment a făcut ca mii de turci în panică să se precipite în magazine pentru a face provizii, fără a ţine cont de regulile de distanţare socială.

Numeroşi opozanţi şi internauţi au criticat ulterior guvernul pentru modul în care a fost pusă în aplicare izolarea populaţiei, acuzând autorităţile că periclitat viaţa a mii de persoane.

Exprimându-se după scenele de haos de vineri seară, Süleyman Soylu a subliniat că măsura de izolare s-a derulat în cadrul "instrucţiunilor preşedintelui nostru", Recep Tayyip Erdogan.

Duminică, Süleyman Soylu şi-a asumat însă "întreaga responsabilitate pentru punerea în aplicare a acestei măsuri".

"A fost vorba despre o măsură luată de bună-credinţă, vizând să încetinească pe cât posibil răspândirea pandemiei în cursul weekendului", a adăugat el.

Izolarea, care se va încheia duminică la miezul nopţii, a fost decretată în contextul în care pandemia de COVID-19 s-a accelerat în ultimele zile în Turcia.

Circa 57.000 de persoane au fost infectate şi aproximativ 1.200 au murit, potrivit ultimului bilanţ prezentat duminică de Ministerul Sănătăţii.AGERPRES


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 „Trăim deja cel mai sumbru scenariu” / Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin-Zelenski

3 SURSE Cine sunt liderii PSD care au trecut de partea lui Titus Corlățean. Ce rol au Ponta și grupul de la Cluj

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 BREAKING Rusia a lovit un important producător american de electronice din Ucraina!