Turcia: Fostul premier Ahmet Davutoglu lansează un partid pentru a-l concura pe Erdogan

Turcia: Fostul premier Ahmet Davutoglu lansează un partid pentru a-l concura pe Erdogan

Fostul premier turc Ahmet Davutoglu, un ex-aliat al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, a depus oficial joi o cerere la autorităţi pentru a lansa propriul partid, cu scopul de a concura formaţiunea şefului statului.

O delegaţie de apropiaţi ai lui Davutoglu s-a dus la Ministerul de Interne pentru a cere înregistrarea acestei noi formaţiuni care ar urma să se numească Partidul Viitorului, a precizat anturajul său pentru AFP.

În vârstă de 60 de ani, Davutoglu, care a fost prim-ministru în timpul lui Erdogan din 2014 şi până în 2016, după ce a ocupat şi postul de ministru de externe, îşi va prezenta noul partid în cadrul unei ceremonii ce va avea loc vineri la Ankara, a adăugat sursa citată.

Davutoglu, fost universitar care a fost artizanul unei politici externe a Turciei mai active în Orientul Mijlociu, a fost mult timp unul dintre aliaţii apropiaţi ai lui Erdogan de la venirea sa la putere în 2003.

Însă preşedintele turc l-a exclus fără menajamente în 2016, când cei doi lideri au fost pe poziţii opuse în mai multe dosare, în special în privinţa revizuirii constituţionale care urmărea întărirea puterilor şefului statului, măsură pe care Davutoglu părea puţin dornic să o pună în aplicare.

După o lungă perioadă de tăcere, Davutoglu a început treptat să iasă tot mai mult în public pentru a-l critica pe Erdogan. În septembrie, el a ieşit din formaţiunea prezidenţială AKP (islamo-conservatoare).

Davutoglu nu este singurul fost apropiat al preşedintelui care îşi reclamă independenţa: un fost vicepremier şi ministru al economiei în timpul lui Erdogan, Ali Babacan, a anunţat că îşi va lansa propriul partid în următoarele săptămâni.

Opozanţii lui Erdogan speră că prin crearea acestor formaţiuni vor contribui la slăbirea AKP, care a suferit înfrângeri fără precedent la ultimele alegeri municipale din martie, pe fondul dificultăţilor economice.

Partidul lui Erdogan, fondat în 2001, a pierdut la Ankara şi Istanbul, primele două partide ale ţării, pe care islamo-conservatorii le controlau de 25 de ani.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /