Turcia își plânge morții din sport: Bilanț groaznic după cutremurul de luni

Turcia își plânge morții din sport: Bilanț groaznic după cutremurul de luni

Risc Seismic

Sportul din Turcia, la nivel profesionist sau de amatori, se află în doliu în ţara devastată de cutremurele de pământ produse luni, care au lăsat zeci de fotbalişti şi sportivi îngropaţi sub dărâmături, informează agenţia EFE. "Acum nu este momentul pentru fotbal", a declarat, miercuri seară, preşedintele clubului de fotbal Malatyaspor, Ahmet Yaman, subliniind că se are în vedere o retragere din divizia secundă de fotbal din Turcia.

Portarul echipei Yeni Malatyaspor, Ahmet Eyup Turkarslan, este doar unul din sportivii confirmaţi morţi sub dărâmături în provinciile turceşti afectate de dezastru. Potrivit lui Yaman, nu se poate juca fotbal după dezastrul produs, "când mii de persoane sunt sub dărâmături, iar familiile lor sunt în doliu, aşteptând veşti, îngropând cadavre". Toate competiţiile şi evenimentele sportive au fost suspendate în Turcia până la noi ordine.

Potrivit Federaţiei turce de lupte, sportivii Ahmet Tas, Mehmet Eskisarili, Ali Gursoy şi Aslan Ekiz şi-au pierdut viaţa la Kahramanmaraş, epicentrul seismului. De asemenea, fotbalistul ghanez Christian Atsu, jucătorul lui Hatayspor, este dat în continuare dispărut. Totodată, echipele de fotbal de divizie secundă Marasspor şi Iskenderunspor au anunţat că mulţi jucători sunt sub ruine. De asemenea, 38 de şcolari ciprioţi turci, jucători de volei, şi profesorii lor au fost găsiţi sub ruinele unui hotel din Adiyaman, unde participau la o competiţie.

Alţi jucători de volei, de la echipa masculină Malatya, din divizia secundă, se află şi ei sub dărămăturile unui hotel din oraşul respectiv. Şi 14 jucătoare de la echipa de volei Hatay se aflau dispărute sub ruine. Potrivit Federaţiei turce de handbal, internaţionalul turc Cemal Kutahya (ex-CSM Suceava) şi antrenorul lui Hatayspor, Savaş Yuksel, sunt dispăruţi printre ruine.

Între timp, stadionul lui Fenerbahce Istanbul, unul din marile cluburi de fotbal din Turcia, a devenit centru de colectare pentru ajutoarele primite în favoarea sinistraţilor. Cutremurele devastatoare produse în Turcia şi Siria luni dimineaţă şi care s-au soldat până în prezent cu peste 17.000 de morţi, potrivit bilanţurilor oficiale.

Sursa: adevarul.ro

Risc Seismic


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

3 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

4 VIDEO Unde o fi plecat așa intempestiv Nicușor Dan?

5 Foarte interesante amănunte...