Turcia prezintă primul tanc din lume capabil să doboare drone folosind tehnologii laser și bruiaj electromagnetic

Turcia prezintă primul tanc din lume capabil să doboare drone folosind tehnologii laser și bruiaj electromagnetic

Turcia a prezentat, în premieră mondială, un vehicul blindat capabil să neutralizeze drone ostile în zbor folosind tehnologii laser și bruiaj electromagnetic. Noul sistem, denumit ALKA-KAPLAN, marchează un moment de cotitură în evoluția armamentului de pe câmpul de luptă și oferă o imagine tulburătoare a războiului viitorului, tot mai dependent de inteligență artificială și sisteme autonome, scrie The Sun.

Tanc cu sistem laser/FOTO:X

Tanc cu sistem laser/FOTO:X

Potrivit autorităților turce, ALKA-KAPLAN a fost conceput nu doar pentru a proteja trupele de atacurile aeriene ale dronelor, ci și pentru a însoți tancuri și infanterie în operațiuni terestre, având capacitatea de a detecta și neutraliza dispozitive explozive improvizate sau mine ascunse.

Sistemul se remarcă printr-o abordare diferită față de sistemele clasice de apărare antiaeriană. În locul rachetelor sau proiectilelor convenționale, ALKA-KAPLAN folosește fascicule laser de mare putere pentru a distruge dronele în zbor, după ce le bruiază prin tehnologie electromagnetică.

Blindatul este dotat cu un sistem de recunoaștere asistat de inteligență artificială, capabil să identifice rapid amenințările aeriene și să reacționeze în timp real. Potrivit dezvoltatorilor, același sistem poate fi adaptat pentru a viza elicoptere sau alte ținte aeriene la altitudini reduse.

Un singur foc de laser este suficient pentru a scoate din funcțiune o dronă

Imagini recent publicate arată vehiculul în acțiune: un singur foc de laser este suficient pentru a scoate din funcțiune o dronă care survola zona de testare. În faza inițială, dispozitivele de bruiaj perturbă sistemul de ghidaj al dronei, iar apoi un fascicul de lumină concentrată o neutralizează definitiv.

Vehiculul poate fi operat în regim fix, mobil sau portabil, ceea ce îl face adaptabil atât pentru protejarea zonelor urbane, cât și pentru misiuni de escortare a convoaielor militare. O altă caracteristică notabilă este eliminarea necesității unui generator auxiliar, ceea ce îi conferă un avantaj în operațiuni ce necesită discreție și mobilitate sporită.

tanc laser ALKA KAPLAN3/FOTO:X

Inițiativa face parte dintr-o strategie mai largă a Turciei de a-și reduce dependența de tehnologia militară de import și de a-și consolida capacitățile de apărare internă. Potrivit site-ului Interesting Engineering, ALKA-KAPLAN urmează să fie prezentat oficial la expoziția internațională de armament IDEF 2025.

Această inovație vine într-un moment în care utilizarea dronelor a devenit emblematică pentru conflictele armate moderne. Războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei a transformat dronele în instrumente esențiale ale atacului și supravegherii. În ultimele luni, orașele ucrainene au fost intens bombardate de valuri de drone și rachete, provocând pierderi umane semnificative.

Atacurile aeriene au afectat inclusiv infrastructura civilă — un caz recent fiind cel al unei grădinițe din Kiev distrusă de o dronă kamikaze. În tot mai multe orașe, stațiile de metrou au devenit adăposturi improvizate pentru populația civilă.

În acest context tensionat, introducerea unor sisteme de apărare autonome, precum ALKA-KAPLAN, ridică întrebări nu doar despre tehnologia militară a viitorului, ci și despre escaladarea războiului modern într-o zonă tot mai controlată de algoritmi, fascicule invizibile și arme silențioase — dar letale.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 AUDIO BREAKING „Am fost patru băieți la un șpriț” / Piedone recunoaște că înregistrarea asta e autentică!

2 BREAKING Piedone, pus sub control judiciar 60 de zile

3 Interesante amănunte... / Cam ăsta este simbolul rahatului care a sufocat România...

4 Hopa! / Cine este „prospătura” reținută la Atena alături de oligarhul Vladimir Plahotniuc

5 Vedeta OnlyFans găsită mutilată pe un drum din Dubai dezvăluie că cei care au abuzat-o sunt „copii ruși bogați”