Turcia: Un cercetător al NASA americano-turc, condamnat la închisoare pentru legături cu clericul Gulen

Un om de ştiinţă cu dublă cetăţenie, turcă şi americană, angajat al agenţiei spaţiale NASA, a fost condamnat de un tribunal din Turcia la 7 ani şi jumătate de închisoare, într-un verdict criticat de Departamentul de Stat al SUA, a transmis vineri agenţia privată Dogan, preluată de dpa.

Serkan Golge, în vârstă de 37 de ani, a fost găsit vinovat de legături cu clericul Fethullah Gulen, autoexilat în SUA din 1999 şi acuzat de regimul de la Ankara de orchestrarea puciului eşuat din iulie 2016.

Golge a fost arestat la scurt timp după tentativa de puci, în timp ce se afla în vacanţă cu familia în Turcia, ţara sa de origine. El a fost acuzat de spionaj şi terorism.

Conform purtătoarei de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert, guvernul SUA se declară profund preocupat de 'condamnarea fără dovezi credibile' a cercetătorului de la NASA.

'Vom continua să monitorizăm îndeaproape acest caz, împreună cu cele ale altor cetăţeni americani a căror persecutare în baza stării de urgenţă ridică îngrijorări serioase cu privire la respectarea independenţei justiţiei', a declarat Heather Nauert, cerând ridicarea stării de urgenţă în Turcia.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR