Turcii au boicotat cafenelele şi restaurantele în weekend, nemulţumiţi de preţurile exorbitante: cât a ajuns să coste un kebab

Turcii au boicotat cafenelele şi restaurantele în weekend, nemulţumiţi de preţurile exorbitante: cât a ajuns să coste un kebab

O chemare la boicotarea cafenelelor şi restaurantelor, pe motiv că practică preţuri exorbitante, a mobilizat numeroşi turci în acest weekend, în prima acţiune de acest fel după mai mulţi ani de spirală inflaţionistă, transmite AFP.

Produse tradiționale turcești Arhivă

Produse tradiționale turcești Arhivă

"Este o mişcare populară. Oamenii s-au săturat şi reacţionează", afirmă Iris Cibre, expertă în finanţe şi iniţiatoarea acestui apel la boicot, lansat numai pentru acest weekend, care a avut sute de mii de distribuiri pe reţelele sociale.

Potrivit AFP, sâmbătă şi duminică, cafenelele şi restaurantele din anumite cartiere din Istanbul şi Ankara au înregistrat un număr redus de clienţi, în timp ce altele au fost frecventate numai de turişti.

"Împreună cu prietenii mei am decis să mergem în parc şi nu într-o cafenea ca de obicei. Este mai bine pentru noi. De fiecare dată când ieşeam în oraş eram ruinaţi", spune Ceren, o studentă din Ankara care a susţinut boicotul.

Pentru Iris Cibre, factorul declanşator a fost suma de 880 de lire (25 de euro) pe care a plătit-o la mijlocul lunii aprilie pentru un fel de mâncare şi o cafea într-un bistro de cartier pe care îl frecventa deseori la Istanbul.

"În urmă cu zece luni, am plătit 345 de lire (aproape 10 euro) pentru acelaşi fel de mâncare şi o cafea. Asta înseamnă o creştere de 155% calculată în lire. Chiar şi în dolari, creşterea este de 80%. Nu am cunoscut o astfel de inflaţie", spune Iris Cibre.

Acesta a fost momentul în care Iris Cibre a decis să lanseze pe reţeaua socială X un apel la boicotarea cafenelelor şi restaurantelor din Turcia în zilele de 20 şi 21 aprilie pentru a protesta împotriva "preţurilor exorbitante".

Apelul său a fost urmat de sute de mii de internauţi, care s-au plâns la rândul lor de "o supă care costă 200 de lire (aproape şase euro)" sau de un kebab care costă 300 de lire (8,6 euro), precum şi de comercianţii "oportunişti"care îi "jecmănesc" pe consumatori.

Creşterea de preţuri denunţată de Iris Cibre depăşeşte inflaţia oficială, care în luna martie a fost de 68,5% în ritm anual, dar şi cifrele avansate de economiştii independenţi, potrivit cărora în luna martie rata anuală a inflaţiei în Turcia a fost de 124,6%.

Salariul minim net în Turcia este de 17.000 de lire (489 de euro).

"Sunt conştientă de costurile ridicate, precum şi de politicile proaste ale Guvernului care sunt la originea acestei situaţii, dar nimic nu justifică preţurile care depăşesc inflaţia", subliniază Iris Cibre.

Apelul său individual nu beneficiază de sprijinul niciunui partid politic sau ONG.

Au existat însă şi persoane care au criticat boicotul.

"Nu cred că acest gen de iniţiative va schimba lucrurile. Îi înţeleg şi pe comercianţi, ei trebuie să facă faţă creşterii chiriilor", spune Sabit Gul, angajat la o companie farmaceutică din Ankara.

În faţa acestor critici, Iris Cibre a reamintit faptul că ea a criticat în mod public politicile monetare urmate în trecut de preşedintele Recep Tayyip Erdogan.

Spre deosebire de teoriile economice clasice, şeful statului turc a susţinut mult timp reducerea dobânzilor într-un context de inflaţie crescută, ceea ce, potrivit analiştilor, a alimentat inflaţia şi devalorizarea lirei.

"Politicile proaste ale Guvernului au pregătit terenul pentru oportunismul comercianţilor....Desigur că nu ne dorim să dea faliment. Pur şi simplu vrem preţuri rezonabile, care corespund cu inflaţia", a adăugat Iris Cibre.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Se confirmă, Donald Trump este al 47-lea președinte al Statelor Unite

2 „Va fi un război crâncen”. Predicția terifiantă făcută de Armand Goșu, care privește și România, despre reînscăunarea lui Trump

3 O informație apărută în presa din Austria despre intrarea României în Schengen terestru

4 Trump, imaginea zilei...

5 Sexul oral, vinovat de creșterea numărului cazurilor unui tip de cancer. Care este explicația