Țuțuianu: Proiectul SII Analytics-Big Data, atribuit asocierii de firme Siveco România-Nova Tech Integrated SRL

Țuțuianu: Proiectul SII Analytics-Big Data, atribuit asocierii de firme Siveco România-Nova Tech Integrated SRL

Proiectul SII Analytics-Big Data a fost atribuit asocierii de firme Siveco România-Nova Tech Integrated SRL, întrucât oferta Asseco SEE SRL a fost declarată neconformă, a declarat luni președintele Comisiei de control a activității SRI, Adrian Țuțuianu.

Potrivit acestuia, proiectul a fost atribuit la un preț de 94.700.000 lei, iar oferta Asseco SEE SRL avea un preț mai mic.

El a precizat că procedura de achiziție, prin licitație deschisă, a fost inițiată prin SEAP, în 17.07.2016, cu termen de depunere a ofertelor 22.08.2016, iar valoarea estimată, fără TVA, a achiziției a fost de 114.461.139, 16 lei. Achiziția a fost structurată pe două loturi — lotul 1, platforma Big Data; lotul 2 — interconectare rețele LAN și SAN.

Potrivit acestuia, procedura de achiziție a făcut obiectul monitorizării ex-ante de către observatori desemnați din cadrul ministerului de Finanțe și Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, reprezentanții acestei instituții participând la fiecare ședință a Comisiei de evaluare.

Țuțuianu a spus că, raportat la criteriul de atribuire stabilit, respectiv prețul cel mai scăzut, în urma desfășurării licitației electronice în perioada 08.12-09.12.2016 clasamentul ofertanților a fost următorul: pentru lotul 1 platforma Big Data: Asseco SEE SRL, preț 87.579.507 lei fără TVA și asocierea Siveco România — Nova Tech Integrated SRL, preț 94.700.000 lei.

În ceea ce privește lotul 2 — interconectare rețele LAN și SAN, topul a fost: Nova Tech Integrated Solutions SRL — 678.000 lei fără TVA, Data Net Sistem SRL — 762.000 lei fără TVA, Frontal Communication SRL — 767.024 lei fără TVA și Unic Solutions SRL — 793.300 lei fără TVA.

"A avut loc o etapă următoare numită sesiune demonstrativă live de prezentare, ofertantul clasat pe locul I la Big Data, respectiv Asseco SEE SRL, nu a putut prezenta toate funcționalitățile asumate și în consecință oferta depusă a fost declarată neconformă. Prin urmare, s-a analizat oferta clasată pe locul al II-ea, asocierea Siveco România — Nova Tech Integrated SRL, care în urma îndeplinirii tuturor cerințelor stabilite de autoritatea contractantă a fost desemnată câștigătoare", a declarat Țuțuianu într-o conferință de presă susținută la Parlament.

El a adăugat că, inițial, în procedură au intrat 7 societăți, "dar ofertele lor au fost apreciate de comisia de organizare a achiziției publice ca fiind neconforme, incomplete și au fost scoase din discuție".

"Pentru rețele LAN și SAN, ofertantul Nova Tech Integrated SRL a adjudecat contractul la prețul de 678.000 de lei fără TVA. Și în acest caz nu au fost depuse notificări prealabile sau contestații pentru niciunul dintre loturile ce au făcut obiectul licitației deschise, ceea ce înseamnă că cei care au participat la procedură, cele 7 societăți inițiale și cei 2 clasați pe primele locuri pentru locul I, au apreciat că comisia a evaluat corect aceste lucrări. Durata procedurii de achiziție a fost de 10 luni și este determinată de complexitatea proiectului", a mai spus președintele Comisiei SRI.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

4 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

5 Expert despre porcăria comisă de E.ON: Este o înșelătorie, oamenii nu au ce să facă pentru că nu mai există concurență