U Cluj - Rapid 0-0. Un jucător al gazdelor lovit cu cotul în față de arbitrul partidei. Rapid obține doar o remiză pe un teren impracticabil

U Cluj - Rapid 0-0. Un jucător al gazdelor lovit cu cotul în față de arbitrul partidei. Rapid obține doar o remiză pe un teren impracticabil

La Cluj a avut loc prima partidă din etapa a 23-a a Superligii. Partida de pe Cluj Arena s-a desfășurat în condiții nefavorabile de joc din cauza ninsorii abundente.

Horatiu Moldovan

Horatiu Moldovan

Rapid nu a reușit să scoată decât un punct pe terenul Universității Cluj, formație aflată pe locul 14 înaintea acestei etape. Zăpada le-a dat mari bătăi de cap jucătorilor celor douî echipe, prima repriză fiind una fără prea multe ocazii de poartă.

Singurul moment de referință a fost acela când arbitrul Marian Barbu i-a spart buza unui jucător de la U Cluj după ce l-a lovit cu cotul în față. Momentul inedit din această partidă s-a petrecut în minutul 43, după un fault al lui Bic asupra lui Ioniță. Centralul a ridicat mâna să îi arate cartonaș galben lui Bic și l-a lovit involuntar pe Florin Ilie, care era foarte apropiat de acesta.

Ilie a căzut pe teren după lovitura primită în figură, însă după câteva secunde s-a ridicat și a fost trimis pe marginea terenului deoarece sângera. Jocul a continuat, gazdele fiind nevoite să se apere în doar nouă oameni. Jucătorul a revenit pe teren după ce a primit îngrijiri pe margine. La finalul reprizei, Barbu a dat mâna cu Ilie.

La revenirea de la cabine giuleștenii au avut o ocazie bună de a marca însă șutul trimis de Onea a lovit doar plasa laterală a porții.

Jucătorii gazdelor au cerut o lovitură de la 11 metri în minutul 66, însă centralul nu a arătat punctul cu var. La final, antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a a spus că nu înțelege de ce arbitrul nu a consultat VAR-ul.

"Am înțeles că am avut și un penalty clar, nu știu de ce n-a dorit să consulte VAR-ul, dar, mă rog, e un alt subiect.Acestea sunt condițiile și mergem înainte, vedem ce se va întâmpla la următoarele meciuri, pe care le vom pregăti cu aceeași seriozitate", a spus Sabău.

În minutul 80 Moldovan i-a salvat pe giuleșteni după ce a apărat un șut trimis din câțiva metri de Vlădoiu. Până la final nu au mai fost ocazii importante și partida s-a încheiat fără goluri.

Rapid rămâne pe podium la doar un punct în fața celor dela FCSB care au un joc mai puțin. De partea cealaltă, U Cluj a urcat o poziție în clasament până pe locul 13, acumulând 23 de puncte după primele 23 de etape.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 AUDIO „La un moment dat, au lansat ceva, nu știu cum să descriu..., era ca o undă sonoră foarte intensă. Dintr-o dată, am simțit că îmi explodează cap…

2 CNSAS acuză un fost ofițer de Securitate, devenit după 1989 spion SIE și om de afaceri cu credite preferențiale de la Bancorex că a făcut Poliție Poli…

3 De citit...

4 „Profeția” cu care Patapievici șoca în 2018: „România trebuie să se înarmeze puternic și inteligent ca Israelul”

5 Ungaria, provincia din Europa a Chinei? / Date care dau fiori...