„Ucidere din culpă”, „purtare abuzivă”, dar închisoare cu suspendare pentru jandarmeriţa care a gazat bărbatul de la Vatra Dornei

„Ucidere din culpă”, „purtare abuzivă”, dar închisoare cu suspendare pentru jandarmeriţa care a gazat bărbatul de la Vatra Dornei

Femeia jandarm care i-a pulverizat spray lacrimogen în ochi lui Ioan Csapai în timpul unei operaţiuni de imobilizare la Vatra Dornei a fost condamnată la închisoare cu suspendare. Ana Maria Florescu a fost găsită vinovată pentru ucidere din culpă, purtare abuzivă şi port fără drept de obiecte periculoase.

Ana Maria Florescu este jandarm al Inspectoratului de Jandarmi Suceava. Femeia a fost condamnată de magistraţii Tribunalului Militar Iaşi la doi ani şi şapte luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru „ucidere din culpă”, „purtare abuzivă” şi „port fără drept de obiecte periculoase”, în dosarul deschis pentru că i-a pulverizat spay lacrimogen de la o distanţă mică lui Ioan Csapay. 

În plus, magistraţii au decis ca rudele victimei să primească daune morale de 90.000 de lei şi daune materiale de 35.000 de lei, în condiţiile în care au cerut 550.000 de euro.

Decizia magistraţilor militari nu este definitivă, ba chiar a fost contestată deja de procurorii Parchetului Militar Iaşi.

Nenorocirea s-a produs în 2019, într-un parc din zona centrală a municipiului Vatra Dornei. 

Totul a pornit de la reclamaţia unui tată, care le-a spus jandarmilor că Ioan Csapai, în vârstă de 55 de ani, i-a pipăit fata de 13 ani, în timpul unui festival de folclor. Jandarmii s-au apropiat de Csapai, au încercat să-l legitimeze, însă bărbatul a luat-o la fugă. La un moment dat, a fost prins şi extras din mulţime. Bărbatul era recalcitrant şi nu a vrut să colaboreze cu jandarmii. 

A urmat o luptă inegală, Csapai a fost imobilizat de doi jandami, pus la pământ cu faţa în jos şi încătuşat cu mâinile la spate. Intervenţia jandarmilor a fost filmată de un cetăţean care se afla întâmplător în zonă.

În imagini se vede cum cei doi jandarmi stau cu genunchii pe presupusul pedofil, îl încătuşează cu mâinile la spate şi, la un moment dat, o colegă de echipă, Ana Maria Florescu, se apropie de bărbatul imobilizat şi îi pulverizează spray lacrimogen de la o distanţă foarte mică. După mai puţin de un minut, bărbatul nu s-a mai zbătut. 

Jandarmii au observat că s-a întâmplat ceva şi au decis să-i dea jos cătuşele. L-au udat cu apă, după care au chemat echipaj medical. Ioan Csapai a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava, unde a decedat.  

Filmarea făcută de martorul incidentului a fost publicată pe Facebook şi a stârnit un uriaş val de revoltă. Parchetul Militar Iaşi a demarat o anchetă pentru a stabili cine se face vinovat pentru cele întâmplate.

 Familia lui Csapai a primit certificatul constatator al decesului, în urma necropsiei făcute la Suceava. În documentul medical sunt precizate trei cauze care au dus la moartea bărbatului. În dreptul literei a, la „boala sau starea morbidă care a provocat direct decesul“ este trecută „insuficienţă cardio – respiratorie acută“. La litera b, cauze antecedente: „peritonită generalizată”, şi la litera c, starea morbidă iniţială – „Intarct enteromezenteric total”. Certificatul a fost semnat de către medicul legist Lăcrămioara Bălan.

În certificatul constatator al decesului eliberat imediat după moartea bărbatului nu este stabilită o legătură de cauzalitate între deces şi spray-ul lacrimogen folosit de Ana Maria Florescu în timpul intervenţiei.

Ulterior, la solicitarea Parchetului Militar, a fost făcută o expertiză de către specialişti în medicină-legală, care au stabilit că există o legătură de cauzalitate între decesul bărbatului şi sprayul folosit de jandameriţă. Această expertiză se află la dosarul procurorilor militari care urmează să-l trimită în instanţă.

Şir de nereguli

Ancheta a scos la lumină câteva lucruri halucinante. Comandantul unităţii de jandarmi de la Vatra Dornei, Bogdan Cruceanu, i-ar fi ordonat jandarmeriţei să nu le predea procurorilor spray-ul folosit în timpul intervenţiei, motiv pentru care familia presuspusului pedofil i-a făcut o plângere penală pentru sustragere sau distrugere de probe. Spray-ul predat ulterior nu era achiziţionat de Jandarmerie, ci era cumpărat din comerţ. 

Produsul respectiv trebuia folosit împotriva câinilor, şi nu a oamenilor. „În filmarea apărută în spaţiul public se poate observa că spray-ul folosit nu este cel din dotarea Jandarmeriei. Cele din dotarea jandarmilor au capac negru cu albastru, iar sprayul folosit de femeia-jandarm este cu capac portocaliu spre roşu. Spray-ul folosit în intervenţie ar fi pentru câini, mult mai puternic decât celălalt. Cele din dotarea Jandarmeriei sunt testate pentru oameni. Cel luat din comerţ care se foloseşte în special pe animale este neomologat“, a declarat Ioan Marocico, avocatul familiei Csapai. SURSA: Adevărul


Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Acuzată că face gărzi „la negru”, directoarea medicală de la Socola a demisionat prin e-mail din vacanța din R…

2 Cursă entuziasmantă la JO 2020! Ancuța Bodnar și Simona Radiș și-au spulberat adversarele în calificări și sun…

3 Ceva mai penibil nu există...

4 Așa o fi?

5 Invazie de turiști români în toată Grecia / Presa elenă: Pe insule auzi aproape exclusiv românește