A fost una dintre cele mai letale lunetiste din armata lui Stalin, deși avea doar 20 de ani și era, în viața de zi cu zi, o învățătoare delicată, cu vise umanitare. Considerată de o frumusețe rară, își dorea să sprijine orfanii de război într-un proiect fără precedent în Europa de Est. Dar, odată cu arma în mână, se transforma într-unul dintre cei mai eficienți și temuți soldați ai frontului.

„Ordin: restabiliți poziția. Ne-am târât înapoi și am luat casa, l-am alungat pe Fritz(n.r. soldații germani). Apoi m-am dus la Comandamentul Regimentului, obosită, și am mâncat pentru prima dată în ziua aceea. Era 12 se noaptea și am adormit. Deodată am auzit împușcături din subsol. Fritz, 15 dintre ei, târându-se. I-au zdrobit pe artileriștii de lângă casă, în hambar. Fetele au fugit. Kaleria a fost cea mai curajoasă. Le-am dus pe toate în focul luptei. Sasha Koreneva a fost ucisă și alte două au fost rănite: Valya Lazarenko și Anna Kuznetsova. Soldații și comandanții, sunt încântați de curajul meu. Am ajuns în fața comandanților și am fost recomandată pentru Ordinul Gloriei Gradul I pentru respingerea acelor atacuri”. Aceasta era o pagină de jurnal a unei tinere învățătoare rusoaice care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, doar pentru a-și răzbuna fratele ucis.

Se numea Roza Șanina și era o tânără de o frumusețe răpitoare, inteligentă și foarte bună la suflet. Cu toate acestea, când punea mâna pe armă devenea o adevărată mașină de ucis. Roza a fost unul dintre cei mai buni lunetiști ai lui Stalin și unul dintre cei mai eficienți ai celui de-al Doilea Război Mondial. Roza Șanina a luptat doar în prima linie și a reușit să devină prima femeie decorată ca erou de război în Uniunea Sovietică.

Fiica unor colhoznici fuge de acasă pentru a învăța carte

Povestea Rozei începe pe 3 aprilie 1924 atunci când s-a născut la o fermă din comuna Bogdanovskoi, regiunea Arhanghelsk, Uniunea Sovietică. Mama Rozei, Ana, era lăptăreasă într-un colhoz, iar tatăl ei, Yegor, fusese tăietor de lemne. Yegor era veteran al Primului Război Mondial și a fost grav rănit la genunchi. S-a alăturat bolșevicilor în timp ce se recupera într-un spital din Moscova și a participat la Revoluția din Octombrie . Drept recompensă, Yegor a fost numit șef de filială comunistă și director al comunei Bogdanovskoi.

La mijlocul anilor '30, familia s-a mutat, însă, în satul Yedma. Yegor și Anna au avut cinci fii și două fiice și au adoptat și trei orfani. Roza a urmat cursurile școlii primare în Yedma. Era o copilă foarte inteligentă iar învățătoarea a recomandat-o pentru ciclul gimnazial. Pentru a continua studiile, Roza a plecat în orașul Bereznik, la 12 kilometri distanță. Acolo a locuit cu mătușa ei Agnes și a lucrat după școală la colhozul din oraș, unde avea grijă de porci.

În anul 1938, Roza Șanina a împlinit 14 ani și a terminat cu brio gimnaziul. Își dorea să continue cu școala secundară, adică echivalentul liceului, pentru a deveni învățătoare. Era pasionată de literatură și totodată îi plăcea să lucreze cu cei mici. Era descrisă ca o adolescentă foarte frumoasă, deosebit de inteligentă și calină, cu un suflet mare. Părinții au refuzat însă să o întrețină la școala secundară. Au considerat că șapte clase erau suficiente pentru o tânără de condiția ei socială. Roza a făcut, însă, mereu cum a vrut, după cum se va dovedi și mai târziu.

A fugit de la ferma familiei și a străbătut peste 200 km prin taigaua siberană înainte de a ajunge la o gară din satul Konosha. De aici a luat trenul la Arhanghelsk. Acolo a locuit cu fratele ei, Fiodor, până să dea examenul la școala secundară. Fiind o fată inteligentă și pasionată de citit, Roza a intrat fără problemă la școala secundară din Arhanghelsk. A primit o cameră de cămin dar și bursă din care s-a putut întreține.

Învățătoarea care a vrut să-și răzbune fratele

După ce a terminat cursurile școlii secundare, în 1941, Roza Șanina a decis să urmeze cursurile Facultății de Litere. În vara acelui an, pe 22 iunie 1941, s-a declanșat Operațiunea Barbarossa, iar Germania Nazistă a invadat Uniunea Sovietică lovind întreaga graniță de Vest. Iureșul nemților a luat pe nepregătite Armata Roșie iar forța lor superioară, mai ales în materie de tehnologie militară și organizare i-a făcut să obțină victorie după victorie. Orașul Arhanghelsk a fost și el lovit de aviația militară germană.

Din cauza războiului statul a suspendat bursele de studiu iar Roza se angajase deja ca educatoare la Grădinița numărul 2 din localitate pentru a se putea întreține. Când naziștii au început să bombardeze Arhanghelsk, singurul port prin care sovieticii puteau primi provizii din Occident, Roza s-a oferit voluntară ca observator antiaerian. S-a instalat pe acoperișul grădiniței și anunța apropierea oricărui atac aerian german. În luna decembrie a anului 1941 s-a produs un eveniment care a schimbat total viața Rozei. Fratele ei Mihail, în vârstă de 19 ani a murit la asediul Stalingradului. Ceilalți doi frați mai mari ai Rozei Șanina s-au înrolat voluntari. Deși iubită de copii și foarte apreciată pentru activitatea ei didactică, Roza a renunțat la grădiniță și s-a dus la Comisariatul din Arhanghelsk cerând să se înroleze voluntară. A fost refuzată pe loc. Femeile nu erau recrutate în acel moment.

S-a întors și a continuat să predea și a reușit, până în 1942, să termine și cursurile. Gândul ei era doar să-și răzbune fratele. În februarie 1942, din cauza pierderilor masive pe front, rușii au fost de acord cu recrutarea femeilor. Comisarii sovietici au considerat că acestea aveau o grăsime corporală mai mare și le-ar fi ajutat să reziste frigului. În plus, erau mai rezistente la durere, aveau membre flexibile, erau răbdătoare, atente și viclene. Perfecte pentru a servi ca lunetist.

Între timp și alți doi frați ai Șaninei au murit pe front. La prima oră, Roza era la ușa Comisariatului. A fost recrutată și trimisă la școala de specializare pentru a folosi pușca cu lunetă. Prima dată a urmat antrenamentele de bază de la Vsevobuci, apoi la Academia Centrală pentru Lunetiști. Priceperea ei, capacitatea de a ochi obiective cu o precizie matematică de la mare distanță, i-a uimit pe instructori. A absolvit Academia cu onoruri în aprilie 1944. Inițial, ofițerii au încercat să o convingă să rămână ca instructor la Academie. Roza avea însă dorința de a ajunge pe front, în prima linie.

„Teroarea nevăzută a Prusiei de Est”

Datorită calităților ei deosebite Roza Șanina a fost numită comandant în plutonul de femei-lunetist al Diviziei 184 Pușcași de pe Frontul 3 Belarus. Tocmai împlinise 20 de ani. În acel moment a început cariera ei militară. Se năștea o adevărată teroare a frontului de est pentru soldații germani. Avea o capacitate incredibilă de a se camufla, o răbdare ieșită din comun și un talent de trăgător deosebit. Era capabilă să stea o zi întreagă ascunsă pândind momentul prielnic. Știa să camufleze reflexiile obiectivului de ochire și să lovească precis, schimbând mai apoi locul, în mare viteză, pentru a lovi din nou.

„Eu însumi am luptat pentru un loc sub Pillkallen. L-am luat de multe ori și am fost respinși. Am respins cu mare succes un contraatac. Am doborât 15 inamici în mod sigur, deoarece eram de la mică distanță și am tras mult. I-am urmărit pe patru artileriști prin binoclu. Când Fritz a început să se târască, încă le puteam vedea căștile. Am tras în ei. Gloanțele ricoșau de pe căști, lucru pe care îl puteam vedea bine pentru că erau cartușe trasoare. Mai întâi de la o distanță de 200 de metri, apoi s-au ridicat până la înălțimea maximă la 100 de metri. Când au ajuns la 20 de metri, am fugit. Ne aflam în spatele unui terasament în pădure și am scăpat ușor”, scria Roza în jurnalul său, un document incredibil de război.

Așa cum se vede în jurnal, tânăra de numai 20 de ani a participat la niște lupte deosebit de brutale, cu mulți morți și răniți. Era mereu în prima linie, mereu unde pericolul era mai mare.

„Noaptea am fost înconjurați. Am stat cu Solomatin. A fost copleșit: „moartea e la fel.” Nu l-am învinovățit: e tânăr și avea dreptul să gândească așa. Nu mi-era frică să mor, dar am început să plâng pentru că, ei bine, se spune, o fată se învinovățește pentru orice, atunci când întreaga situație îi permite, la fiecare ocazie. Am stat trează până târziu”, mărturisea Roza.

În doar câteva luni, Roza Șanina a devenit unul dintre cei mai buni lunetiști sovietici. Avea în jur de 59 de victime confirmate, în mare parte ofițeri. La toți aceștia nu se mai adăugau cei uciși în timpul luptelor de stradă sau a raidurilor, cu ajutorul pistoalelor mitralieră. Roza era mai ales lăudată pentru dublete. Adică pentru capacitatea de a ucide doi adversari unul după altul. Lovea, încărca și lovea din nou.

În timpul Bătăliei de la Vilnius a doborât doisprezece soldați și ofițeri germani. Curând avea să-și depășească propriul record, ucigând într-o singură luptă, cu ajutorul armei cu lunetă, 13 militari germani. Și asta în condițiile în care batalionul ei se afla sub foc inamic. Conform raportului maiorului Degtyarev, comandantul Regimentului 138 Pușcași, între 6 și 11 aprilie, Șanina a ucis 13 soldați inamici. A devenit prima lunetistă sovietică decorată cu Ordinul Gloriei și a fost prima femeie militar a celui de-al 3-lea Front, din Belarus. Pe 9 iunie 1944, portretul Șaninei a apărut pe prima pagină a ziarului sovietic Unichtozhim Vraga.

„Nu mai putem rezista mult”

După data de 22 iunie 1944, lunetistele au fost retrase de pe front. Chiar și așa, Roza a decis să meargă ca voluntar, continuând contraofensiva împotriva nemților alături de soldații din regimentul ei. Ea a dorit să fie atașată unui batalion sau unei companii de recunoaștere, adresându-se comandantului Armatei a 5-a, Nikolai Krîlov. Șanina i-a scris de două ori lui Iosif Stalin cu aceeași cerere.

În cele din urmă a fost acceptată. După o toamnă și o vară grea, Șanina scria în jurnalul ei că regimentul în care lupta se afla într-o situație dificilă. Pierduse 72 din 78 de oameni. „Nu mai puteam rezista mult”. În cele din urmă, pe 27 ianuarie Roza Șanina a fost găsită grav rănită de doi soldați. Era efectiv eviscerată, cu pieptul sfâșiat de un fragment de obuz. Fusese lovită în timp ce proteja un ofițer de artilerie rănit. A rezistat doar până a doua zi. Șanina a fost înmormântată sub un păr aflat pe malul râului Alle (numit acum Lava) și a fost ulterior reînhumată, cu onoruri militare, la Znamensk în regiunea Kaliningrad.