Ucraina: Ambasada Franţei, transferată la Liov, revine la Kiev

Ucraina: Ambasada Franţei, transferată la Liov, revine la Kiev

Ambasada Franţei în Ucraina, care a fost transferată la Liov (vest) la începutul lunii martie după lansarea ofensivei ruse, se va întoarce la Kiev, a anunţat diplomaţia franceză joi seară, notează AFP.

"Această relocare va avea loc foarte curând şi va face posibilă aprofundarea sprijinului acordat de Franţa Ucrainei în toate domeniile pentru a face faţă războiului declanşat de Rusia la 24 februarie", a anunţat Ministerul francez de Externe într-un comunicat.

Şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, a făcut acest anunţ în cursul unei discuţii telefonice cu omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba.

Pe de altă parte, Franţa continuă să-şi sfătuiască cetăţenii să nu se întoarcă în Ucraina, nici la Kiev.

"Considerăm că întoarcerea rămâne de neconceput pentru francezii care au locuit în Ucraina. Întoarcerea compatrioţilor francezi rămâne în prezent interzisă oficial", a indicat marţi diplomaţia de la Paris, subliniind că "întreaga Ucraină rămâne o zonă de război".

Franţa oferă sprijin Ucrainei în ceea ce priveşte echipamentul militar, ajutorul umanitar şi în cadrul anchetelor privind abuzurile comise de forţele ruse împotriva civililor ucraineni.

Guvernul francez a alocat o sută de milioane de euro pentru sprijin umanitar acordat Ucrainei şi ţărilor vecine, printre care Polonia şi Moldova, care găzduiesc numeroşi refugiaţi ucraineni.

Un convoi de 40 de vehicule încărcate cu 50 de tone de echipament de ajutor va pleca vineri dimineaţă din Franţa către frontiera dintre România şi Ucraina unde acest echipament va fi predat echipelor de salvare ucrainene.

Peste o sută de milioane de euro în tehnică militară, armament, muniţie, mijloace de protecţie au fost, de asemenea, livrate de Franţa Ucrainei.

Jandarmii francezi îi vor ajuta îi pe omologii lor ucraineni în investigarea crimelor de război comise în jurul Kievului, mai scrie AFP. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…