Ucraina: Biden îl numeşte criminal de război pe Putin şi cere un proces pentru crime de război

Preşedintele american Joe Biden l-a numit luni ''criminal de război'' pe omologul său rus Vladimir Putin şi a declarat că doreşte un ''proces pentru crime de război'', după descoperirea a numeroase cadavre de civili în regiunea Kievului în urma retragerii forţelor militare ruse, transmit Reuters şi AFP.

De asemenea, liderul american s-a pronunţat pentru adoptarea unor ''sancţiuni suplimentare'' contra Rusiei.

Biden a făcut aceste declaraţii la Washington, după un weekend petrecut la reşedinţa sa familială din statul Delaware.

Imaginile cu zeci de cadavre în gropi comune sau pe străzile din jurul capitalei ucrainene apărute în weekend, după retragerea rusă, au revoltat ţările occidentale.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat duminică Moscova de comiterea unui "genocid" în Ucraina, la o zi după descoperirea a numeroase cadavre la Bucea.

Rusia a respins "categoric" acuzaţiile prin intermediul purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Acesta şi ministrul de externe rus Serghei Lavrov au subliniat că este vorba despre o ''înscenare'' făcută de Kiev. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR