Ucraina confirmă atacurile cu drone asupra Moscovei şi Crimeei

Ucraina confirmă atacurile cu drone asupra Moscovei şi Crimeei

Ministrul transformării digitale din Ucraina, Mihailo Fedorov, a confirmat luni atacurile cu drone care au avut loc în zori asupra Moscovei şi a peninsulei ucrainene Crimeea, anexată ilegal de Rusia din 2014, transmite EFE.

Atac cu drone în Crimeea

"Astăzi, în zori, dronele au atacat capitala orcilor şi Crimeea", a scris - pe contul său de Telegram - Fedorov, al cărui minister este responsabil de un program ambiţios de aprovizionare a armatei ucrainene cu drone, folosind termenul peiorativ pe care mulţi ucraineni îl folosesc în acest război pentru a se referi la ruşi, potrivit Agerpres.

Ministrul ucrainean a adăugat că apărarea antiaeriană şi sistemele electronice ruseşti sunt "din ce în ce mai puţin capabile să protejeze" spaţiul aerian rusesc şi şi-a încheiat mesajul concis anunţând mai multe astfel de atacuri în viitor: "Vor fi mai multe din astea".

Fedorov conduce o iniţiativă care îşi propune să dezvolte şi să achiziţioneze mii de drone din donaţii private pentru a creşte potenţialul armatei ucrainene în acest război. Dronele cu rază lungă de acţiune sunt o prioritate a acestui program.

Atacurile din cursul nopţii de duminică spre luni asupra Crimeei şi Moscovei vin după ce Rusia a atacat aproape zilnic oraşul şi porturile din regiunea Odesa şi împrejurimile sale în ultima săptămână.

În urma atacului cu rachete de duminică asupra acestui oraş, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promis că va răzbuna ceea ce el a numit un act de terorism rus.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat

5 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?