Ucraina dă startul unor exerciţii militare, 'în oglindă' cu manevrele Rusiei în Belarus

Ucraina începe joi exerciţii militare anunţate anterior ca răspuns la exerciţiile Rusiei în Belarus, interpretate de Kiev şi Occident ca parte a escaladării militare a Rusiei în regiune, relatează Reuters.

Rusia a lansat mai devreme faza activă a amplelor sale exerciţii militare în Belarus într-o demonstraţie de forţă care arată cum înăsprirea strânsorii Moscovei asupra Minskului i-a crescut capacităţile în confruntarea cu Occidentul faţă de Ucraina, comentează agenţia de presă britanică.

Exerciţiile comune ruso-belaruse "Hotărârea aliată - 2022" - calificate de NATO ca fiind cea mai mare desfăşurare de forţe în Belarus de la Războiul Rece - sunt preconizate până în 20 februarie şi sunt văzute ca parte a desfăşurărilor ruseşti în apropierea Ucrainei, care au stârnit temeri privind o posibilă invazie în ţara vecină. Rusia neagă orice astfel de plan, dar Occidentul este circumspect faţă de asigurările Moscovei.

Ministrul apărării ucrainean, Oleksii Reznikov, a declarat anterior că aplicaţiile se vor desfăşura în acelaşi interval de timp, 10- 20 februarie, iar forţele armate vor efectua exerciţii cu drone Bayraktar şi rachete antitanc Javelin şi NLAW furnizate de parteneri străini.

Nici Ucraina nu a comunicat numărul militarilor şi echipamentelor implicate în aceste exerciţii.

Într-o nouă luare de poziţie, Casa Albă a declarat miercuri că exerciţiile Rusiei în Belarus reprezintă o acţiune de 'escaladare' a situaţiei. AGERPRS


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR