Ucraina: Hackerii Anonymous au declarat ''război cibernetic'' Rusiei

Hackerii din grupul Anonymous a declarat sâmbătă ''război cibernetic'' Rusiei şi preşedintelui Vladimir Putin după invazia rusă în Ucraina şi au cerut Moscovei să-şi retragă trupele din această ţară, în caz contrar vor fi executate atacuri cibernetice asupra principalelor website-uri ale guvernului rus, transmite agenţia EFE.

''Grupul Anonymous este în stare de război cibernetic împotriva guvernului rus'', au anunţat hackerii pe contul lor de Twitter, iniţiativă salutată imediat de ministrul ucrainean titular al portofoliul digitalizării, Mihailo Fedorov, care a descris acţiunea hackerilor drept o ''operaţiune specială'' împotriva Rusiei.

În mesajul său, hackerii Anonymous au ţinut să-i amintească preşedintelui Putin că au reuşit să sustragă mai demult date ale Ministerului Apărării rus, care acum pot fi accesate liber pe internet. Hackerii l-au mai ameninţat pe liderul de la Kremlin cu dezvăluirea unor informaţii ''demolatoare'' pe care el a reuşit să le ascundă până în prezent.

Rusia şi mass-media ruse de stat s-au confruntat de altfel cu mai multe atacuri cibernetice după ce joi armata rusă a declanşat ofensiva împotriva Ucrainei, precedată de un atac cibernetic masiv împotriva acestei ţări.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR