Ucraina: Mai multe regiuni au fost bombardate, iar Lvov a rămas parţial fără electricitate

Mai multe oraşe ucrainene au fost vizate marţi seară de un tir de rachete ruseşti care au produs distrugeri, în special la trei centrale electrice din Lvov, potrivit primarului acestui oraş important din vestul Ucrainei, lipsit acum parţial de electricitate, transmite AFP.

"Trei centrale electrice au fost avariate în urma unui atac cu rachete", a declarat pe Telegram primarul Andrii Sadovîi , adăugând că staţiile de pompare au rămas fără electricitate din cauza distrugerilor. Cel puţin o persoană a fost rănită, a adăugat el.

Potrivit presei ucrainene, întreruperile de curent au afectat mai multe cartiere din Lvov.

Autorităţile locale au informat despre bombardamente şi în regiunile Viniţa (centru), Odesa (sud-vest) şi Kirovograd (centru), fără a indica dacă au existat pagube.

Regiunea Transcarpatia, până acum cruţată, a fost afectată de război pentru prima dată de la începutul invaziei ruse.

"O rachetă a căzut într-o zonă muntoasă din Transcarpatia. Serviciile lucrează la faţa locului, clarificăm informaţiile despre răniţi şi posibile victime", a indicat pe Telegram guvernatorul acestei regiuni, Viktor Mikita. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker