Contraofensiva mult așteptată a Ucrainei se dovedește irezistibilă pentru războinicii din fotoliile virtuale de pe rețelele de socializare, în ciuda apelurilor de la Kiev ca aceștia să nu mai trateze războiul ca pe un sport pentru spectatori. Cu toate acestea, discuția entuziastă despre planurile alternative de luptă contrazice gradul în care, așa cum a recunoscut un oficial ucrainean, „într-un fel cu toții avem mult mai puțină libertate de manevră” decât s-ar putea presupune.

În public, ucrainenii sunt optimişti. Oleksii Reznikov , ministrul Apărării, a promis săptămâna trecută că marele atac este iminent. „De îndată ce va exista voia lui Dumnezeu, vremea și o decizie a comandanților, o vom face”, a spus el.

Ofițerii britanici care au lucrat cu armata ucraineană raportează că omologii lor sunt într-o dispoziție încrezătoare cu privire la ofensiva care urmează. Unul a afirmat: „Sunt pregătiți pentru asta și sunt pregătiți să obțină niște câștiguri serioase pe teren”.

Pe de altă parte, evaluările scurse de la serviciile americane de informații arată că este puțin probabil ca Ucraina să obțină mai mult decât „câștiguri teritoriale modeste” de la forțele ruse.

Elementul-surpriză, pierdut

În parte, această discrepanță reflectă diferența dintre tactică și strategie. Până acum, armata ucraineană a demonstrat nu doar pricepere și determinare, ci și imaginație. De la utilizarea unor echipe antitanc mici, extrem de mobile, pentru a toci și bloca avansul blindatelor rusești în primele săptămâni ale războiului, până la desfășurarea de drone marine explozive în porturile Crimeei, ei nu doar au luptat din răsputeri, ci și-au și întrecut inamicii la nivel tactic.

Sâmbătă dimineața, un incendiu masiv la un depozit de petrol rusesc din Sevastopol a fost pus de autoritățile din Crimeea pe seama unui atac cu drone al Kievului. De asemenea, ucrainenii au reușit să-i prindă prin surprindere pe ruși la nivel operațional și strategic, cum ar fi ofensiva de la Harkov din septembrie în nord-estul țării.Prin faptul că au lovit atunci când atenția Moscovei s-a concentrat asupra sudului și în zonele în mare parte lipsite de trupe rusești, au reușit să recupereze peste 12.000 de kilometri pătrați într-o lună.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a susținut joi că 98% din armamentul vestic promis Ucrainei a fost livrat.

Cu toate acestea, în timp ce ucrainenii se mișcă rapid pentru a-și asimila cele 230 de tancuri vestice noi și recondiționate și cele 1.550 de vehicule blindate, încă le lipsește apărarea antiaeriană adecvată pentru orice operațiune ofensivă mare. Asta îi pune în pericol. Sursele occidentale din domeniul apărării au, de asemenea, îndoieli dacă comandanții superiori se pot adapta la noile sisteme, precum și soldații lor de pe teren.

Cu toate acestea, Kievul nu are de ales decât să lanseze o ofensivă majoră de primăvară sau de vară. Liderii săi sunt din ce în ce mai blocați. După cum a spus un oficial american al apărării: „Ucrainenii ne-au surprins la fel de bine pe noi și pe Putin în trecut, dar au mult mai puțin spațiu de manevră acum, iar rușii știu asta”.

Președintele Zelenski a gestionat Occidentul cu mare pricepere, dar pentru a-și menține sprijinul, el trebuie să arate ceea ce oamenii din interiorul Washingtonului numesc o „returnare a investiției”, atrage atenția istoricul Mark Galeotti în The Times .

El trebuie să echilibreze și politica internă. Așa-numiți șoimi precum Kirilo Budanov, șeful serviciilor secrete militare ale Ucrainei, împiedică orice discuție semnificativă despre negocieri, chiar dacă unii din guvern cred că acum este momentul să încerce. Un diplomat occidental de la Kiev a descris o „experiență paralelă suprarealistă”, în contextul în care interlocutorii săi „discutau posibilele formate pentru negocieri într-o seară” și apoi „strigau că nu pot exista discuții cu Rusia” în public a doua zi.

Armele nu sunt folositoare fără muniție

Există, de asemenea, limite pentru ceea ce poate face Occidentul. Deși există solicitări pentru furnizarea de noi și mai multe arme, de la rachete cu rază lungă de acțiune ATACMS (Army Tactile Missile System) la avioanele cu reacție F-16, Occidentul nu este reținut doar ca urmare a atitudinii prudente. Una dintre problemele-cheie este cea a muniției: trimiterea mai multor sisteme de arme este de puțină valoare fără obuzele, gloanțele sau rachetele pe care le consumă într-un ritm amețitor.

În prezent, de exemplu, ucrainenii consumă mai multe obuze de 155 mm într-o lună decât produce America într-un an. Occidentul investește în noi capacități de producție, dar acest lucru va dura luni sau ani. Muniția nu poate fi scoasă din piatră seacă, iar Parisul blochează UE să cumpere provizii din afara blocului comunitar.

Kievul va trebui să atace indiferent, țintind probabil un obiectiv ambițios, cum ar fi orașul din sud Melitopol, un nod rutier și feroviar a cărui eliberare ar întrerupe așa-numitul pod terestru dintre Crimeea și Rusia.

Moscova știe asta. Dincolo de atacurile continue asupra orașelor Bahmut și Vuhledar, se trece deja într-un mod defensiv. Estimările ucrainene, susținute de Ministerul Britanic al Apărării, sugerează că rata victimelor din Rusia a scăzut cu aproape o treime ca urmare a schimbării. Rușii fac tranșee și fortificații, în special de-a lungul liniilor probabile de atac ucrainean în sud. Este, desigur, posibil ca Kievul să lovească în altă parte, cum ar fi în orașul Donețk, dar deși acest lucru ar fi puternic din punct de vedere simbolic, ar fi o luptă grea și cu mult mai puțină valoare practică.

Putin este încă în criză

Rusia operează sub constrângeri puternice. De asemenea, cheltuiește mai multă muniție decât poate produce. Putin își dorește succese, dar cu cât operațiunile rusești sunt mai agresive, cu atât mai multe pierderi vor avea și cu atât mai repede liderul rus se va confrunta din nou cu decizia dură de a compensa deficitul. În ciuda unui blitz media care include reclame „fii bărbat” pe fiecare canal TV, este clar că recrutarea este dezamăgitoare.

Recuperarea pierderilor va necesita fie un alt val de mobilizare, fie desfășurarea recruților. Ambele ar fi nepopulare și Putin nu este dispus să ia aceste decizii atât timp cât le poate evita, mai ales înainte de alegerile regionale din septembrie.

Astfel, în timp ce forțele dincolo de controlul lui Zelenski împing Kievul să atace, Moscova este dedicată apărării fără tragere de inimă, bazându-se doar pe speranța de a rezista voinței Ucrainei de a rezista și a Occidentului de a o finanța. În ciuda atacurilor locale, aceasta este cam singura strategie pe care Putin o poate adopta.

China câștigă oricum

Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, a susținut miercuri, la o conferință de presă la ONU, că NATO încearcă să „scindeze Rusia”, dar de fapt o face mai puternică, nu în ultimul rând pe scena globală. Cu toate acestea, în ciuda retoricii beligerante a Moscovei, aceasta este, de asemenea, constrânsă de nevoia sa de a evita înrăutățirea relațiilor sale externe.

Se străduiește să evite orice provocare directă a NATO. Moscova a evitat, de exemplu, să lanseze atacuri asupra rutelor de armament către Ucraina. Chiar și în apogeul campaniei aeriene a Rusiei, aceasta a evitat zborurile prea aproape de granițele de vest ale Ucrainei, ca să nu se rătăcească vreuna dintre aeronavele sale în spațiul aerian NATO.

Chiar și națiunile pe care Moscova le considera odată puteri de rangul doi au acum un drept de veto efectiv asupra aspectelor politicii ruse, sau cel puțin șansa de a cere un preț ridicat pentru asistența lor. Turcia închide ochii în privința contrabandei care sfidează sancțiunile occidentale , iar Iranul îi vinde drone. În schimb, rușii sunt nevoiți să accepte că Ankara și Teheranul sunt din ce în ce mai active în regiunile unde Moscova a dominat cândva.

China câștigă mai multă influență cu cât războiul continuă mai mult și cu cât daunele aduse economiei Rusiei sunt mai profunde. În ciuda comunicatelor optimiste după vizita președintelui Xi în Rusia luna trecută, Beijingul încă nu furnizează arme, muniție sau chiar tipul de sprijin politic necondiționat pe care și-l dorea Putin.

În schimb, Xi i-a forțat în mod deschis pe ruși să reducă amenințările lor nucleare și săptămâna trecută a avut o conversație telefonică de o oră cu Zelenski, prima de la începutul invaziei la scară largă. Dorința evidentă a Beijingului de a fi într-o zi intermediarul păcii – consolidându-și pretențiile de a fi devenit o adevărată putere globală – poate fi un colac de salvare pentru Putin, dar și un laț dacă începe să pară un partener prea intransigent sau nerealist.