Ucraina: Premierul britanic Boris Johnson se teme că Moscova ar putea folosi arme chimice

Premierul britanic Boris Johnson şi-a exprimat joi îngrijorarea cu privire la ipoteza potrivit căreia regimul ''barbar'' de la Moscova ar putea recurge la arme chimice în Ucraina, relatează AFP.

''Lucrurile pe care le auziţi despre armele chimice fac parte direct din strategia lor'', a declarat joi premierul britanic într-un interviu pentru Sky News, fiind un ecou al îngrijorărilor exprimate de Statele Unite.

''Ei (ruşii) încep prin a spune că există arme chimice care au fost stocate de adversarii lor sau de americani. Şi atunci când ei înşişi desfăşoară arme chimice, aşa cum mă tem că o fac, au un fel de maskirovka'' - un termen rusesc pentru a desemna arta de a înşela inamicul - "o poveste falsă pregătită", a declarat Boris Johnson.

''Am văzut-o în Siria, am văzut-o... chiar şi în Marea Britanie'', a continuat el, referindu-se la cazurile de otrăvire de pe teritoriul britanic. ''Este un guvern cinic, barbar'', a continuat el.

În pofida dezminţirilor ruse, Regatul Unit consideră Moscova responsabilă pentru otrăvirea în 2018 la Salisbury (sudul Angliei) a fostului agent dublu rus Serghei Skripal.

Ancheta publică britanică asupra morţii lui Dawn Sturgess, victimă colaterală a otrăvirii fostului agent dublu rus Serghei Skripal cu Noviciok va fi deschisă într-o săptămână, a anunţat joi guvernul britanic.

În pofida concluziilor Londrei în acest sens, Moscova a negat întotdeauna orice implicare în această afacere în care trei agenţi ai serviciilor de informaţii ruse au fost inculpaţi în ancheta penală britanică şi se află sub incidenţa unor mandate de arestare.

Otrăvit cu Noviciok, fostul agent dublu Serghei Skripal a fost găsit cu fiica sa Iulia, ambii inconştienţi, pe o bancă dintr-un oraş de lângă Salisbury şi ambii au fost spitalizaţi în stare gravă.AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India