Ucraina: Preşedintele francez se va adresa conaţionalilor miercuri seară, într-o intervenţie transmisă în direct de televiziuni

Preşedintele francez Emmanuel Macron, a cărui ţară asigură preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, se va adresa miercuri seară conaţionalilor săi în legătură cu războiul din Ucraina, relatează Reuters.

Intervenţia televizată a şefului statului francez ar urma să înceapă la ora locală 20:00 (19:00 GMT), potrivit unei declaraţii a Palatului Elysee.

Într-o intervenţie televizată la 24 februarie, Emmanuel Macron a anunţat că se va adresa periodic francezilor în legătură cu criza din Ucraina, unde forţele ruse au lansat o agresiune militară pe scară largă.

Macron a condus eforturile europene pentru a împiedica un război în Ucraina, deplasându-se în februarie la Moscova pentru a se întâlni cu preşedintele Vladimir Putin şi discutând telefonic ore întregi cu acesta şi cu alţi lideri pentru a încerca să medieze criza.

El urmează să ia o decizie privind participarea la alegerile prezidenţiale din aprilie, fiind de aşteptat să candideze şi să câştige scrutinul. Data limită pentru anunţarea candidaturilor pentru prezidenţialele din Franţa este 4 martie.

La aproape o săptămână după lansarea invaziei în Ucraina, Moscova a anunţat că forţele sale au preluat controlul asupra primului oraş ucrainean relativ mare, Herson, situat în sudul ţării. Lupte intense între armata ucraineană şi forţele ruse se duc de asemenea în capitala Kiev, în al doilea oraş al ţării, Harkov, şi în oraşul-port Mariupol. AGERPRES


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

5 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”