Ucraina: Putin a semnat legea care pedepseşte cu închisoare difuzarea de 'informaţii mincinoase' despre armată

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat vineri legea care introduce pedepse grele cu închisoare pentru orice persoană care publică 'informaţii mincinoase' despre armată, în plină invazie în Ucraina, transmite AFP.

Textul, adoptat puţin mai devreme de deputaţi, mai prevede pedepse pentru 'apeluri la impunerea de sancţiuni Rusiei', care se confruntă cu măsuri dure de retorsiune din partea Occidentului.

Pedepsele, care pot merge până la 15 ani de detenţie, le vor fi aplicate celor care difuzează 'informaţii mincinoase' ce antrenează 'consecinţe serioase' pentru forţele armate ruse.

Prevederile se aplică populaţiei generale, nu doar profesioniştilor din mass-media.

Ele vizează să întărească arsenalul represiv al autorităţilor, care îşi cresc controlul informaţiilor în plină ofensivă în Ucraina, blocând Facebook şi media independente.

Referitor la invazia în Ucraina, autorităţile au interzis presei să utilizeze alte informaţii decât declaraţiile oficiale şi au interzis cuvinte precum 'război' şi 'invazie'.AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români