Ucraina: Soldatul care a împuşcat mortal cinci persoane într-o fabrică militară a fost reţinut

Poliţia ucraineană l-a reţinut joi pe soldatul Gărzii Naţionale care a deschis focul asupra gărzilor de securitate la o fabrică militară din motive necunoscute, ucigând cinci persoane şi rănind alte cinci, a anunţat ministrul de interne Denis Monastirski într-o postare pe Facebook, informează Reuters.

Potrivit unui comunicat al poliţiei, incidentul a avut loc în primele ore ale zilei de joi la fabrica de rachete Pivdenmaş din oraşul Dnipro (centru) în timp ce erau armele le erau înmânate gardienilor.

Patru militari şi o civilă au fost ucişi de soldat, înarmat cu o puşcă de asalt AK-47 şi 200 de cartuşe.

Ministrul de interne Denis Monastirski l-a numit pe soldat drept Artem Riabciuk şi a spus că va suporta "cea mai strictă responsabilitate prevăzută de lege".



Monastirski a precizat că va fi înfiinţată o comisie specială pentru a investiga toate împrejurările care ar fi putut conduce la crimă.

Viceministrul de interne Anton Geraşcenko a declarat că ancheta se va concentra asupra motivului autorului crimei. "În primul rând va fi studiată chestiunea dacă militarul s-a confruntat cu presiuni psihologice în echipa" sa, a spus Geraşcenko.

Anchetatorii ar urma să investigheze şi modul în care soldatul a trecut examenul medical în urma căruia i s-a permis să aibă acces la arme. AGERPRES


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Polițistul Marian Godină demontează acuzațiile unui ONG, arătând avizul ANI