Ucraina: Sunt posibile noi sancţiuni împotriva Rusiei (preşedinţia în exerciţiu a UE)

Ucraina: Sunt posibile noi sancţiuni împotriva Rusiei (preşedinţia în exerciţiu a UE)

Karin Kneissl, şefa diplomaţiei austriece, a cărei ţară asigură în prezent preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene, nu a exclus marţi noi sancţiuni împotriva Rusiei ca urmare a tensiunilor în largul Crimeii, anunţând că această problemă ar urma să fie examinată în luna decembrie, informează AFP.

'În privinţa sancţiunilor suplimentare, trebuie să hotărâm. Vom avea în curând un consiliu (european) comun în decembrie', a declarat Karin Kneissl, după o întâlnire la Berlin cu omologul său german Heiko Mass.

'Totul va depinde de comportamentul celor doi beligeranţi. Dar va trebui să examinăm' problema, a adăugat ea, relevând totuşi că 'până în prezent este vorba de cuvântul unuia împotriva cuvântului celuilalt'.

La rândul său, Heiko Maas a subliniat că sechestrarea navelor ucrainene de către marina rusă demonstrează că 'anexarea Crimeii de către Rusia este o problemă de securitate pentru toată lumea în Europa'.

Ministrul de externe german a cerut eliberarea marinarilor ucraineni, invitând atât Kievul, cât şi Moscova 'să acţioneze pentru o dezescaladare' a situaţiei.

Anterior, Heiko Maas a acuzat Rusia de 'încălcarea suveranităţii teritoriale' a Ucrainei, în timp ce şeful unei Comisii parlamentare din Bundestag, Norbert Röttgen, a evocat posibilitatea înăspririi sancţiunilor împotriva regimului lui Vladimir Putin, conform Reuters. Potrivit lui Röttgen, preşedintele creştin-democrat al Comisiei pentru afaceri externe din Bundestag (camera inferioară a parlamentului german), Europa ar putea fi nevoită să înăsprească sancţiunile împotriva Moscovei după incidentul naval de duminică.

Totodată, şeful diplomaţiei germane a cerut marţi Rusiei să respecte dreptul internaţional şi suveranitatea teritorială a ţărilor vecine, după sechestrarea duminică a trei nave de război ucrainene în apropiere de Crimeea. Forţele ruse au deschis focul şi au interceptat trei nave ucrainene - două vedete şi un remorcher, capturându-le echipajele, pe motiv că ar fi întrat în apele teritoriale ruse.

'Obiectivul este ca Rusia să respecte din nou dreptul internaţional şi ca ea să nu încalce suveranitatea teritorială a vecinilor săi', a insistat Heiko Maas într-un discurs la Berlin. Pentru ca aceasta să se întâmple, Germania şi aliaţii ei europeni trebuie să urmeze principii clare şi să aibă un 'dialog real' cu privire la securitatea comună în Europa, a spus ministrul Heiko Maas.AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina