Ucraina, vizată de noi atacuri ruseşti cu drone. Regiunea Liov, vizată cu precădere

Ucraina, în special regiunea vestică Liov, a fost ținta unui atac rusesc cu drone de fabricaţie iraniană, au transmis sâmbătă forţele aeriene ucrainene, potrivit unor surse citate de Agerpres. Atacurile au avut loc noaptea.

Atacurile cu dronă au avut loc noaptea

Atacurile cu dronă au avut loc noaptea

Rusia, care a lansat o invazie în Ucraina în urmă cu peste un an, a atacat cu regularitate infrastructura ţării, lăsând populaţia fără electricitate şi apă.

Pe 17 martie 2023, în jurul orei 21.00, invadatorii ruşi au atacat Ucraina cu drone kamizake de fabricaţie iraniană, de tip Shahed-136/131”, conform unui comunicat transmis pe Telegram. Conform armatei, 11 din cele 16 drone au fost "distruse".

Atacurile au fost lansate din Marea Azov şi din regiunea rusă Briansk, care se învecinează cu Ucraina la nord, au adăugat forţele aeriene.

Regiunea Liov a fost vizată în mod special. "În jurul orei 01.00 dimineaţa, regiunea noastră a fost atacată cu drone kamikaze de tip Shahed 136", a declarat guvernatorul regional, Maksim Koziţki.

Trei drone au fost doborâte, iar alte trei "au lovit clădire nerezidenţiale" în cartierul Iavoriv, făcând pagube, dar nu şi victime, a adăugat el.

În regiunea Dnipro (sud-est), trei done au fost doborâte de apărarea antiaeriană, a declarat şeful consiliului regional, Mikola Lukaşuk.

"Alte două au lovit o infrastructură critică la Novomoskovsk", la nord de Dnipro, ceea ce a provocat un incendiu şi pagube "importante" , patru case distruse şi alte şase avariate, dar fără a face răniţi, a adăugat el.

Dronele lansate asupra Kievului au fost "toate distruse" de "forţele noastre de apărare antiaeriană", fără a face victime sau pagube, a transmis administraţia oraşului pe reţelele de socializare.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

2 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan