Ucrainenii au reușit să ocupe poziții pe malul stâng al Niprului în regiunea Herson: Bloggeri ruși confirmă informația

Ucrainenii au reușit să ocupe poziții pe malul stâng al Niprului în regiunea Herson: Bloggeri ruși confirmă informația

Statul Major General al armatei ucrainene a confirmat în mod indirect în raportul său de joi eliberarea unui sat din regiunea Herson (sud) situat pe malul estic al fluviului Nipru, controlat până acum în întregime de Rusia.

FOTO Twitter @Danspiun

Raportul menţionează localitatea Pescianovka - situată pe malul de est al fluviului Nipru, care împarte regiunea Herson în două - printre zonele bombardate de aviaţia rusă, ceea ce ar confirma indirect că satul a fost eliberat, relatează Agerpres , citând EFE și „Ukrainska Pravda”.

De asemenea, unii bloggeri militari ruși scriu despre „cucerirea” de către ucraineni a satelor Pescianovka şi Poima, ambele în regiunea Herson şi situate pe malul stâng al fluviului Nipru, adică în partea ocupată de Rusia.

Și Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), un centru de reflecție de la Washington care urmăreşte evoluția războiului din Ucraina, indică această posibilitate.

Conform agenției de presă Unian, două grupuri de asalt ale infanteriei marine ucrainene au debarcat pe malul de est al Niprului şi au spart apărarea forţelor de ocupaţie în împrejurimile localităților Poima şi Pescianovka.

Forțele armate ale Rusiei au ocupat regiunea Herson la începutul invaziei lor în Ucraina, dar au fost nevoite să se retragă din partea situată dincolo de malul drept al Niprului în toamna anului trecut, în faţa unei presiuni a trupelor ucrainene.

Fluviul Nipru a servit până acum drept o barieră naturală pentru forţele ruse care ocupă restul regiunii Herson și o bună parte din cea vecină, Zaporojie.

Armata ucraineană a recunoscut în repetate rânduri că forţele sale speciale desfășoară operațiuni în aşa-numita zonă gri a acestui segment al fluviului, care constă în insuliţe ce nu sunt controlate în mod clar de niciuna dintre părţi. Autoritățile de la Kiev au informat de asemenea şi despre operaţiuni speciale de cealaltă parte a fluviului, dar nu a confirmat încă în mod explicit recuperarea vreunui teritoriu acolo, notează Agerpres.

Rușii își continuă ofensivele de la Kupiansk și Avdiivka

În acelaşi timp, forțele armate ale Rusiei continuă să lanseze atacuri pe sectoarele de front Kupiansk-Lîman (est) şi din apropierea oraşelor Avdiivka şi Mariinka (sud-est). În ultimele ore, forţele ucrainene au respins zeci de atacuri în aceste zone.

În zona Kupiansk, regiunea Harkov (nord-est), forţele ucrainene au zădărnicit peste 15 tentative ale ruşilor de a avansa în ultimele 24 de ore. La Nadîia, regiunea Lugansk (est), trupele ucrainene au respins în jur de zece atacuri ruseşti.

Confruntări deosebit de intense se duc în apropiere de Mariinka, regiunea Doneţk (est), unde ucrainenii spun că au respins circa 17 atacuri ruseşti. La aproximativ 50 de kilometri nord-est, ruşii îşi continuă încercările, cu ajutorul aviaţiei, de a încercui oraşul Avdiivka, transmite Agerpres, citând Statul Major General al armatei ucrainene.

Potrivit unui popular canal militar ucrainean de Telegram DeepState, forţele ruse au pierdut circa 63 de echipamente militare la nord de Avdiivka, a cărui cucerire a devenit în ultimele săptămâni o prioritate pentru Rusia.

Noi atacuri aeriene în Ucraina

Nici noaptea trecută, de miercuri spre joi, nu a fost linişte în Ucraina, unde sirenele antiaeriene au răsunat în mai multe regiuni.

Potrivit Forțelor Aeriene Ucrainene, rușii au atacat cu rachete balistice (Iskander-M), drone Shahed, rachete aeriene ghidate şi proiectile de artilerie „de la 20.00 (18 octombrie) până la 09.00 (19 octombrie)”, vizând infrastructuri industriale, civile şi militare.

Atacurile ruseşti din acest interval de timp au vizat regiunile Doneţk (partea controlată de Ucraina), Nikolae, Sumî, Dnipropetrovsk şi Zaporojie.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Ce se întâmplă? / Bombardiere strategice americane B-52H au înconjurat enclava rusă Kaliningrad de la Marea Baltică

2 Horoscop joi, 30 mai. Racii sunt prea curioşi, iar fecioarele nu se pot concentra

3 N-o să vă vină să credeți, dar acest articol a fost publicat în revista SRI...

4 VIDEO Surpriză de proporții, drona care ar fi lovit radarul din Rusia ar fi de fabricație portugheză

5 O lege mai mult decât interesantă promulgată de președintele Iohannis...