Udrea: Nu regret nicio secundă implicarea în evenimentul sportiv "Gala Bute"

Fostul ministru Elena Udrea susține că nu regretă nicio secundă implicarea în evenimentul sportiv "Gala Bute", chiar și după toate lucrurile care i s-au întâmplat anul acesta, victoria lui Lucian Bute asupra italianului Andrea Di Luisa arătând că pugilistul român rămâne unul dintre cei mai mari sportivi pe care i-a avut țara noastră.

"Victoria asupra italianului Andrea Di Luisa arată că Lucian Bute rămâne unul dintre cei mai mari sportivi pe care i-a avut România. E un român cu care putem să ne mândrim pentru că a reușit prin talent, determinare și foarte multă muncă. Sper și cred că, până își va agăța mănușile în cui, va mai purta măcar o dată centura de campion mondial. Privind în urmă, chiar după toate lucrurile care mi s-au întâmplat anul acesta, nu regret nicio secundă implicarea în evenimentul sportiv 'Gala Bute' și mă bucur că românii au putut să-și vadă campionul boxând acasă", a scris Udrea pe Facebook , duminică.

Ea i-a felicitat și le-a mulțumit celor de la TVR, care, chiar și în condiții "financiare dificile", au făcut posibilă transmiterea meciului lui Lucian Bute în România.

Lucian Bute l-a învins duminică dimineața prin KO tehnic în repriza a patra pe italianul Andrea Di Luisa, campionul european la categoria supermijlocie, în cadrul unei gale care a avut loc la Centre Bell din Montreal (Canada). În vârstă de 35 ani, Bute a înregistrat cea de-a 32-a victorie din carieră și a 25-a înainte de limită, în palmaresul său figurând și două înfrângeri. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români