UE: Bulgaria se opune începerii negocierilor de aderare a Macedoniei de Nord la UE

UE: Bulgaria se opune începerii negocierilor de aderare a Macedoniei de Nord la UE

Bulgaria se va opune marţi începerii negocierilor de aderarea a Macedoniei de Nord la UE din cauza disputelor istorice nerezolvate dintre cele două ţări, a declarat luni vicepremierul Krasimir Karakacianov, informează AFP.

"Susţinem aderarea Macedoniei de Nord la UE, dar atunci când aceasta se va angaja să soluţioneze diferendele şi să pună în aplicare tratatul de prietenie. Când aceste probleme vor fi rezolvate, ne vom da acordul pentru începerea negocierilor de aderare", a declarat Karakacianov, liderul partidului naţionalist VMRO.

Marţi, Consiliul Afaceri Generale urmează să adopte acordul-cadru al negocierilor de aderare cu Skopie şi Tirana. Cu toate acestea, este necesar consensul celor 27 de state membre. Cancelarul Angela Merkel a declarat pe 10 noiembrie că speră să organizeze începerea negocierilor sub preşedinţia germană a Consiliului UE, care se termină în decembrie.

În 2018, după mai mulţi ani de dezacorduri, Macedonia de Nord a ajuns la un compromis cu Grecia în privinţa numelui, ceea ce i-a permis aderarea sa la NATO în luna martie.

Guvernul bulgar al lui Boiko Borisov, din care face parte partidul naţionalist VMRO, şi-a înăsprit tonul recent, criticând Skopje pentru reticenţa de care dă dovadă în soluţionarea disputelor istorice şi pentru că prezintă Bulgaria ca un duşman în mass-media şi în cărţile de istorie.

"Toată politica lor de stat continuă să se bazeze pe limbajul urii" faţă de Bulgaria, a declarat duminică cu indignare ministrul afacerilor externe al Bulgariei, Ekaterina Zaharieva."Aşadar nu există nicio cale de a spune da" începerii negocierilor, a adăugat ea.

Bulgaria respinge termenul "limba macedoneană", considerând că limba vorbită în Macedonia de Nord este bulgara.

În viziunea Sofiei, Bulgaria şi Macedonia de Nord au o istorie comună până la formarea Republicii Macedonia în cadrul Iugoslaviei, după al doilea război mondial.

Opinia publică din Bulgaria susţine în mare măsură această poziţie intransigentă, potrivit celor mai recente două sondaje. Astfel, 79% consideră că eşecul Macedoniei de Nord de a recunoaşte originile bulgare ale populaţiei macedonene este o manipulare a faptelor istorice, 84% s-au exprimat împotriva susţinerii aderării Macedoniei de Nord la UE de către Bulgaria înaintea ajungerii la un compromis privind modul în care este interpretată istoria, iar 45.5% consideră că nu ar trebui recunoscută existenţa unei limbi macedonene, conform datelor furnizate de institutul Alpha Research. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

4 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

5 Foarte interesante amănunte...