UE sancţionează opt ruşi pentru incidentele în Marea Azov

UE a decis să sancţioneze opt cetăţeni ruşi, aflaţi pe lista neagră pentru responsabilitatea lor în incidentele din Marea Azov în noiembrie trecut, au indicat mai multe surse europene pentru AFP.

Sunt "sancţiuni punctuale şi individuale", au precizat sursele respective. Opt persoane vor avea interdicţie de călătorie în UE, iar eventualele lor active în Uniunea Europeană vor fi îngheţate.

Măsura va fi prezentată luni pentru aprobare miniştrilor de externe din ţările membre UE în cursul unei reuniuni la Bruxelles.

Procedurile juridice vor fi apoi lansate şi numele persoanelor sancţionate vor fi ţinute secrete până la publicarea deciziei în jurnalul oficial al UE, potrivit aceloraşi surse.

"Există o unanimitate pentru a decide să se facă ceva pentru a-i sancţiona pe responsabilii deciziei de a se deschide focul asupra celor trei nave ale marinei ucrainene şi de a le captura echipajele", a explicat una din surse.

164 de ruşi şi ucraineni, între care mai multe personalităţi preşedintelui rus Vladimir Putin şi noului "preşedinte" al "republicii" autoproclamate Lugansk, Leonid Pasecinik, şi 44 de entităţi au fost înscrise pe lista neagră a UE după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia.

Dar statele membre ale UE rămân divizate cu privire la oportunitatea de a înăspri măsurile vizând schimburile cu Rusia, a precizat această sursă.

Europenii îşi interzic în special să lovească în sectorul energetic din cauza marii lor dependenţe de gazele ruseşti.

UE a cumpărat 169 miliarde de metri cubi de gaze din Rusia în 2018, faţă de 155 miliarde de metri cubi în 2017, potrivit datelor europene.

Orice nouă sancţiune necesită unanimitate în cadrul UE, ceea ce limitează intervenţiile sale politice şi economice.

"Mai multe state s-au opus astfel noilor sancţiuni împotriva regimului lui Nicolas Maduro în Venezuela", unul din subiectele de pe ordinea de zi a reuniunii miniştrilor de externe. AGERPRES/ (AS-editor:Lilia Traci, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …