Uite cum minte pesedistul ăsta!/Ministrul Transporturilor a mințit în CV deși a fost exmatriculat de la o facultate privată

Ciprian Șerban (PSD), ministrul Transporturilor, susține în CV că a urmat cursurile Universității „Petre Andrei” din Iași între 2008 și 2009. Pe de altă parte, universitatea privată transmite, într-un răspuns pentru Cotidianul , că ministrul a fost înscris la cursuri, însă într-o altă perioadă decât cea notată de Ciprian Șerban în CV-urile oficiale. Diferența dintre CV și realitate e de trei ani, așadar „o marjă de eroare” echivalentă cu o viață de student: studiile de licență se întind pe o perioadă de trei ani. Mai mult, universitatea susține că ministrul a fost exmatriculat după un an de studii. Contactat de Cotidianul, Ciprian Șerban a admis că a renunțat la studii, dar că nu-și mai amintește exact când a fost student și nici dacă a fost exmatriculat. „Modul în care am întrerupt, că a fost prin abandon, prin exmatriculare, nu știu cum s-a finalizat”, a spus Ciprian Șerban.

Deputatul Ciprian Șerban e la al treilea mandat de parlamentar, toate obținute pe listele PSD. Din iunie 2025 ocupă și funcția de ministru al Transporturilor. Ciprian Șerban are același CV postat și pe site-ul Camerei Deputaților, și pe cel al Ministerului Transporturilor. În ambele documente notează faptul că a fost student al Facultății de Științe Politice a Universității „Petre Andrei” din Iași între anii 2008-2009.

De cealaltă parte, Universitatea susține, printr-un răspuns oficial, că actualul ministru a fost înscris în anul universitar 2005-2006. În 2005, Ciprian Șerban împlinea 20 de ani. De asemenea, conducerea universității a mai transmis pentru Cotidianul că Ciprian Șerban „a fost exmatriculat în octombrie 2006 conform Ordinului de exmatriculare nr. 3098/09.10.2006 pentru neprezentare la procesul didactic”.

Citește integral pe Cotidianul .


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …