ULTIMA ORĂ Cei care au decedat în tragedia de la Piatra-Neamț sunt 7 bărbaţi şi 3 femei cu vârste între 67 şi 86 ani

Persoanele care au decedat în urma incendiului izbucnit, sâmbătă seara, în Secţia Anestezie Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, sunt 7 bărbaţi şi 3 femei, cu vârste cuprinse între 67 şi 86 ani, potrivit unui comunicat de presă remis, duminică de conducerea unităţii sanitare. potrivit Agerpres.

"Ceilalţi 6 pacienţi, care se aflau în salonul alăturat celui care a fost afectat în totalitate de incendiu, au fost transferaţi, sâmbătă noapte, către Spitalul modular din Leţcani. (...) Conducerea SJU Piatra-Neamţ a luat toate măsurile pentru a asigura o continuitate a activităţii de salvare a vieţilor pacienţilor care necesită ventilaţie mecanică. Astfel, în cadrul UPU a fost amenajat un salon cu două paturi pentru ATI. În acelaşi timp, s-au început demersurile pentru amenajarea, la etajul 3 al unităţii sanitare, a unui salon pentru ATI", se arată în comunicatul de presă.

Conducerea spitalului a realizat o listă cu necesarul de materiale şi echipamente care va ajunge la Centrul Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei Neamţ, astfel încât să fie găsite soluţii rapide pentru ca pacienţii în stare critică să primească îngrijirile de care au nevoie în unitatea medicală

Televiziunea locală Exploziv TV a postat pe Facebook mai multe imagini care arată distrugerile provocate de flăcări.

Imaginile de la Spitalul din Piatra Neamț, prezentate de Exploziv TV:

 
 


populare
astăzi

1 Hopa, ce avem noi aici, nea Ilie?

2 „Dacă pierde puterea, va fi spânzurat de un stâlp de iluminat”

3 Așa o fi? / Să-i credem pe ruși?

4 VIDEO 397 km de autostradă de la București la Pașcani pe Autostrada Moldovei?

5 Italia plătește noi milioane pentru iahtul confiscat de la oligarhul Melnicenko