ULTIMA ORĂ Femeie ucisă de câini lângă Lacul Morii din Capitală/Anul trecut, ea fusese atacată de câini în aceeași zonă

O femeie în vârstă de 43 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost atacată de o haină de câini în timp ce alerga în zona Lacul Morii din București. Conform unor surse judiciare, este vorba despre aceeași femeie care în luna aprilie a anului trecut a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost atacată de câini în aceeași zonă.

Maidanezi in CapitalaFoto: Agerpres

Poliția Capitalei a anunțat că Secția 20 Poliție a fost sesizată prin 112 că o persoană care alerga în zona unui lac, din Sectorul 6, ar fi fost mușcată de câini.

  • „La fața locului s-au deplasat polițiștii care au identificat victima, iar un echipaj medical a constatat decesul.
  • În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri. Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei”, a transmis Poliția Capitalei, printr-un comunicat de presă.

Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că victima este o femeie în vârstă de 43 de ani, care ar fi fost sfâșiată de câini. Cel care a sunat la 112 a fost un cetățean care a văzut de la depărtare ce s-a întâmplat și a încercat sa intervină, dar ar fi fost prea târziu, au mai spus sursele citate.

Este vorba despre aceeași femeie care în luna aprilie a anului trecut a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost atacată de câini în aceeași zonă. Ea făcea jogging lângă digul Lacul Morii când a fost atacată de câini, suferind răni multiple la cap și la membre. Atunci, femeia a fost salvată de doi biciclişti care treceau în acel moment prin zonă.


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR