ULTIMA ORĂ Generalul Mizințev, „Măcelarul din Mariupol", avansat de Putin responsabil cu logistica armatei Rusiei

ULTIMA ORĂ Generalul Mizințev, „Măcelarul din Mariupol", avansat de Putin responsabil cu logistica armatei Rusiei

Mihail Mizințev, cel care a ordonat bombardarea maternității, spitalului de copii, teatrului și caselor civililor din Mariupol, preia comanda departamentului de logistică al Armatei ruse.

Mizințev, supranumit și "Măcelarul din Mariupol", îl înlocuiește pe generalul însărcinat cu logistica, Dmitri Bulgakov, demis de Vladimir Putin.

„Generalul de armată Dmitri Bulgakov a fost eliberat din funcţia de viceministru al apărării al Federaţiei Ruse, întrucât a primit alte însărcinări”, a anunţat sâmbătă Ministerul rus al Apărării.

În locul său a fost numit generalul Mihail Mizinţev, care până în prezent a fost şeful Centrului Naţional de Comandă al Apărării. Acesta va fi responsabil cu „aprovizionarea materială şi tehnică a forţelor armate”, precizează comunicatul, în timp ce Rusia se află în plină campanie de mobilizare a circa 300.000 de rezervişti pentru a-şi consolida trupele ce participă la conflictul din Ucraina şi care au pierdut în ultimele săptămâni teritorii în urma unei contraofensive ucrainene.

Generalul Mizinţev, supranumit „Măcelarul din Mariupol”, în vârstă de 59 de ani, a fost până acum șeful Centrului Național pentru Coordonarea Apărării, o structură de comandă înființată în 2014 pentru a conduce operațiunile militare ale Rusiei.

După aproape o lună de asediu, în care se crede că 80% din infrastructura orașului Mariupol a fost distrusă, Serghei Bratciuk, purtătorul de cuvânt al cartierului general militar din Odesa, a spus că vinovat pentru bombadamentele asupra orașului este Mizințev.

„El a ordonat bombardarea maternității, spitalului de copii, teatrului, caselor civililor. El este cel care distruge Mariupol, așa cum a distrus orașele siriene”, a spus Bratciuk.

Deși nu este o figură foarte cunoscută, Mizințev și-a creat o reputație de conducător brutal în timpul acestui conflict. Într-un apel telefonic interceptat și publicat de serviciile de securitate ucrainene în această săptămână, comandantul părea să ceară ca unui ofițer să i se taie urechile, ca pedeapsă pentru că nu purta uniforma corectă.

„Uitați-vă la gunoiul ăla care stă acolo, încruntat, cu ochii de bovină, arătându-mi fața aia nefericită, mutra lui împuțită. „De ce mai e în armată? Și de ce ar trebui să-mi pierd timpul cu mizeria asta? Dacă ești șeful unei unități, poartă-te ca atare. De ce mai are fața întreagă? De ce nu i s-a tăiat urechea? De ce nu șchiopătează? ”, se aude în înregistrare.

Tot el este cel care a comandat operaţiuni ale armatei ruse în Siria.

Înlocuirea viceministrului apărării însărcinat cu aprovizionarea trupelor readuce în atenţie numeroasele probleme logistice de care armata rusă s-a lovit de la începutul invaziei în Ucraina şi care par a fi jucat un rol major în eşecurile de pe front, inclusiv în decizia de retragere din nordul Ucrainei şi axarea pe ofensivele din estul şi sudul acestei ţări, unde liniile de aprovizionare cu arme, muniţii, provizii şi echipamente din Rusia sunt mai scurte.



Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...