ULTIMA ORĂ Președintele Xi Jinping le-a cerut soldaților chinezi să se pregătească de război

Președintele Xi Jinping le-a cerut soldaților chinezi să își „concentreze mintea și energia în pregătirea pentru război” în timpul vizitei la o bază militară din provincia Guandgdong din sudul Chinei, potrivit agenției Xinhua citată de  CNN .

Xi le-a spus soldaților să „păstreze o stare de alertă ridicată” și le-a cerut să fie „complet loiali, complet puri și complet de încredere” în timpul unei inspecții a Armata Republicii Populare Chineze.

Principalul scop al vizitei lui Xi în Guangdong a fost ținerea unui discurs miercuri pentru a comemora aniversarea a 40 de ani de la înființarea Zonei Economice Speciale din Shenzhen (ZESS), creată în 1980 pentru a atrage capital străin.

ZESS a jucat un rol crucial în transformarea Chinei în a doua cea mai mare putere economică a lumii.

Dar vizita militară vine și pe fondul tensiunilor tot mai mari între China și Statele Unite, neînțelegerile recente privind pandemia de COVID-19 și Taiwanul creând o prăpastie adâncă între Beijing și Washington.

Casa Albă a anunțat luni Congresul american că urmează să vândă trei sisteme de arme avansate Taiwanului, lucru denunțat de către Beijing care a cerut „anularea imediată a oricăror vânzări de arme către Taiwan” și tăierea legăturilor militare dintre această țară și Washington.

Deși Taiwanul nu a fost niciodată sub controlul Partidului Comunist Chinez, Beijingul insistă că acesta face parte din teritoriul său iar Xi a dat de înțeles că Armata Populară Chineză ar putea invada insula, în pofida apropierii relațiilor dintre Washington și Taipei în timpul administrației Trump.


populare
astăzi

1 Antena 3 spune că liderul AUR dă o petrecere mare în nordul Capitalei de ziua de naştere și le cere invitaţilor bani pentru fiul său, în loc de cadour…

2 Marius Baciu își reziliază contractul cu FCSB. Bogdan Mara, gata să colaboreze

3 Ora de iarnă 2026 / când dăm ceasurile înapoi și noaptea devine mai lungă

4 Rezultatele loto din 20 septembrie: premii de peste 3 milioane de euro în joc

5 Năstase, cu aroganță despre ce se întâmplă zilele acestea în România