ULTIMA ORĂ S-a stabilit data alegerilor europarlamentare 2024

ULTIMA ORĂ S-a stabilit data alegerilor europarlamentare 2024

Alegerile europarlamentare vor avea loc în statele Uniunii Europene în perioada 6-9 iunie 2024, a anunțat șefa Parlamentului European, Roberta Metsola.

Alegeri - sectia de votareFoto: Hotnews / Clarice Dinu

Alegerile au loc o dată la cinci ani și sunt cele mai mari alegeri transnaționale din lume. În urma alegerilor, Parlamentul votează pentru a alege noul șef al Comisiei Europene, care este organul executiv al UE, și pentru a aproba întreaga echipă de comisari.

Data alegerilor europarlamentare 2024 în România

Având în vedere că în România alegerile se pot organiza duminica, europarlamentarele din 2024 ar urma să aibă loc în țara noastră duminică, 9 iunie.

Alegerile europarlamentare în România sunt primele din anul electoral 2024.

Anul viitor, urmează să se desfășoare și localele, parlamentarele și prezidențialele. În acest context, la nivelul Coaliției de guvernare se discută posibilitatea comasării a două runde de scrutin.

Parlamentul European este alcătuit din 705 de deputaţi aleşi în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene extinse. Din 1979, deputaţii sunt aleşi prin vot universal direct pentru o perioadă de cinci ani.

Câți europarlamentari are România

Primele alegeri europene în România au avut loc la 25 noiembrie 2007 când alegătorii români au ales direct 35 de reprezentanţii în forul legislativ european.

La 26 mai 2019, cetăţenii români au votat 32 deputaţi europeni din numărul total 751. În urma ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, numărul total al deputaților europeni este de 705, României revenindu-i un număr de 33 deputați europeni.

Locurile în Parlament sunt repartizate între diferitele state, în temeiul tratatelor UE, pe baza principiului „proporționalității degresive”. Cu alte cuvinte, statele cu o populație mai numeroasă au mai multe locuri decât statele mai mici, dar statelor mai mici le revin mai multe locuri decât ar rezulta dintr-un calcul strict proporțional.

Partidele din România care au câștigat mandate la alegerilr europarlamentare sunt: PNL-10, PSD - 8, USR-PLUS -8, PSD - 8, Pro România, PMP și UDMR - 2.


populare
astăzi

1 VIDEO Orban îl întrerupe pe Trump și-i spune că o vrea pe blondina de la Casa Albă...

2 „Aceasta nu este doar o altă pastilă. Este Sfântul Graal”

3 De citit... / Asta e „marea” Rusie pe care mulți proști de la noi o laudă?

4 Scene uluitoare pe autostradă: un cuplu, prins făcând sex în timp ce mașina rula cu 140 km / h

5 Fostul senator arestat în dosarul „Mită la MApN” a fost interceptat de DNA în discuția cu Octavian Berceanu despre Moșteanu: „Îi băgăm noi în buzunar.…