ULTIMA ORĂ Țiitoarea lui Sorin Oprescu, Adriana Nica, a fost demisă de la conducerea Spitalului Universitar

ULTIMA ORĂ Țiitoarea lui Sorin Oprescu, Adriana Nica, a fost demisă de la conducerea Spitalului Universitar.

Adriana Nica, managerul Spitalului Universitar de Urgență din București, a fost demisă din funcție de ministrul Sănătății, Victor Costache, în urma unui control al Corpului de Control al Ministerului Sănătății. Cătălin Cârstoiu revine în funcția de manager al Spitalului Universitar.

De ce a fost demisă Adriana Nica? "Conducerea Ministerului Sănătății a decis suspendarea contractului de management al managerului Spitalului Universitar de Urgență București, dr. Adriana Nica, în baza art.19 din Decretul Președintelui României nr. 195/2020. Decizia vine în urma propunerii Corpului de Control al MS care arată într-o Notă că la nivelul unității sanitare s-au constatat mai multe deficiențe de management, dar și că, în aceste zile nu au fost luate măsurile necesare și suficiente pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus ( COVID 19) atât în rândul pacienților, cât și a personalului medical. De asemenea, în Nota întocmită de Corpul de Control se arătă că, în cursul anchetei epidemiologice efectuate în data de 21 martie 2020 în cadrul spitalului au fost luate măsuri procedurale abia după confirmarea infectării pacienților cu noul coronavirus", anunță Ministerul Sănătății.

Spitalul Universitar este unul dintre cele mai mari spitale de urgență din București. Potrivit informațiilor apărute în presă în ultimii ani, Adriana Nica, până astăzi managerul Spitalului Universitar, este partenera de viață a fostului primar al Capitalei, Sorin Oprescu.

Victor Costache a decis să trimită Corpul de Control la Spitalul Universitar pe data de 10 februarie.

Și fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, a trimis Corpul de Control la Spitalul Universitar în august 2018, însă rezultatele acelui control nu au fost făcute niciodată publice de către Ministerul Sănătății. Sorina Pintea a motivat, la acea vreme, că o parte dintre concluzii au fost trimise Parchetului General și nu pot fi făcute publice.


populare
astăzi

1 Acesta este PSD, oameni buni! / În premieră, un membru al conducerii unei companii de stat își pierde accesul la documente secrete și trebuie dat afară

2 „Varză în capul lui! Păcăliciul experților, dat afară și de la Antena!” / Iancu Guda, taxat de Răzvan Pascu pentru postările despre Orientul Mijlociu

3 Ce se întâmplă? / Şefa serviciilor secrete americane îl contrazice pe Trump și spune că Iranul nu a încercat să reia programul nuclear după bombardament…

4 VIDEO Iranul a lovit un avion F-35 american! Imagini cu momentul impactului

5 REVOLTĂTOR / Document / Savonea crește salariile unor categorii de magistraţi cu 2% pe zi! / Cel puţin 700 de magistraţi vor câştiga la salariul lunar 12-13…