ULTIMA ORĂ Ucraina refuză să negocieze tranzitul de gaze rusești către Europa

ULTIMA ORĂ Ucraina refuză să negocieze tranzitul de gaze rusești către Europa

Ucraina a refuzat să intre în negocieri cu Rusia privind prelungirea contractului de tranzit de gaze către țările europene a spus ministrul ucrainean al energiei, Gherman Galușcenko, potrivit ziarului rus Izvestia și publicației ucrainene Strana .

Ministrul ucrainean al energiei, Gherman GalușcenkoFoto: Stefan Rousseau / PA Images / Profimedia

„Cu siguranță nu vom fi parte a negocierilor cu rușii. (...) Cred că anul viitor va fi un indicator în ceea ce privește capacitatea Europei de a funcționa fără să aibă deloc gaz rusesc", a declarat acesta.

În același timp, Galușcenko a declarat că Rusia ar putea rezilia contractul în orice moment, deoarece acordul depinde de partea rusă.

El a adăugat că Ucraina poate juca un rol important în asigurarea stabilității pieței de gaze din Europa în această iarnă. Companiile europene continuă să stocheze gaze în instalațiile de depozitare a gazelor din Ucraina, iar această tendință, crede el, nu va face decât să se intensifice. „Ucraina este capabilă să garanteze securitatea aprovizionării pentru Europa, iar acest lucru este important", a mai afirmat ministrul energiei de la Kiev.

Actualul contract pe cinci ani între Gazprom din Rusia și Naftogaz din Ucraina a fost semnat la sfârșitul anului 2019. Livrările au început la 1 ianuarie 2020. Acest contract expiră la sfârșitul anului 2024.

Conform termenilor acordului, Gazprom trebuie să pompeze un minim de 225 miliarde de metri cubi de gaze prin Ucraina în cei cinci ani.: 65 de miliarde de metri cubi în 2020 și câte 40 de miliarde de metri cubi de gaz în ceilalți patru ani.

La data de 22 iunie, principalul analist al Fondului Național de Securitate Energetică (NESF) din Rusia, Igor Iușkov, a declarat că încetarea tranzitului de gaze rusești prin Ucraina este posibilă înainte de expirarea contractului ce este valabil până în 2024. El a explicat că părțile au pretenții mari una față de cealaltă.

În aceeași zi Galușcenko, a declarat într-un interviu acordat Financial Times că livrările de gaze rusești prin Ucraina ar putea înceta în 2024, când expiră contractul de tranzit cu Gazprom. Potrivit acestuia, șansele ca Moscova și Kievul să cadă de acord asupra prelungirii contractului de tranzit pe cinci ani sunt slabe, chiar dacă politicienii europeni vor fi mediatori în negocieri.


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR