Cele mai importante declarații și momente ale dezbaterii din Comisia juridică a Camerei:

Ora 13:31 – Comisia Juridică a adoptat în unaminitate raport de admitere a abrogării recursului compensatoriu

Ora 13:29 – a fost adoptat un amendament PNL – USR care prevede că vor beneficia de efectele recursului compensatoriu toate persoanele condamnate începând cu 24 iulie 2012 și până la intrarea în vigoare a abrogării măsurii

Ora 13:24 – a fost adoptată în unanimitate propunerea de abrogare a recursului compensatoriu

Ora 13:16 – Alfred Simonis (liderul deputaților PSD):

  • proiectul a fost introdus pe ordinea de zi a plenului de mâine la propunerea PSD
  • suntem astăzi aici prezenți și susținem abrogarea recursului compensatoriu. Vom vota pentru abrogare
  • suntem cu toții conștienți de efectele nocive ale acestei legi
  • recursul compensatoriu trebuie abrogat de urgență. Chiar dacă va trebui să plătim despăgubiri, preferăm să plătim acei bani decât să mai moară oameni

Ora 13:07 – Ioan Cupșa (PNL):

  • abrogarea acestei legi ar înseamna descurajarea celor care comit fapte penale
  • către Nicolicea: ați reușit să reduceți pedepsele prin această lege, un beneficiu pentru cei condamnați. Nu este o ipoteză pentru eliberarea condiționată
  • cele 6 ziel în concurs cu felul în care ați modificat beneficiile pentru zilele de muncă au dus la rezultate aberante, inși care au avut beneficii de 10 – 12 zile pe lună
  • legea se aplică întregului penitenciar, nu doar camerelor în care sunt condiții improprii. Sunt 3 ordine de ministru, date de miniștri PSD, în acest sens
  • ați permis celor care, plătiți fiind pentru zilele de muncă efectuată, să își cumpere zile de pedeapsă considerată executată. Așa ceva nu s-a mai pomenit

Ora 13:02 – Stelian Ion (USR):

  • nu vrem să ajungem în extrema cealaltă, să anulăm eliberarea condiționată, nici nu am putea. Această instituție a eliberării condiționate este un imperativ, dar modalitatea în care a fost modificată legea în Camera Deputaților are un efect îngrozitor. Dacă s-ar fi menținut varianta inițială, nu era atât de îngrozitor. Efectele acestei legi sunt inacceptabile.
  • nu pot accepta decât cu mâhnire pledoarii în favoarea acestei legi
  • proiectul de abrogare este unul foarte bun. Din momentul intrării în vigoare a acestei legi nu se va mai calcula acel beneficiu pentru condamnați.
  • Efectele legii se vor produce în continuare doar pentru cei care sunt în prezent în penitenciare
  • legea a fost amendată greșit, a fost distorsionată și a produs efecte dintre cele mai nocive
  • solicit un vot favorabil din partea tuturor colegilor

Ora 12.58 – Cătălin Predoiu:

  • nu cred că putem sta la nesfârșit să dezbatem. Sunt oameni care au suferit de pe urma acestei legi

Ora 12:57 – Nicușor Halici (PSD):

  • Câte din eliberările condiționate au fost date în baza recursului compensatoriu?

Ora 12:52 – Cătălin Predoiu:

  • Conform datelor ANP pe luna noiembrie 2019, au fost eliberați condiționat din închisori peste 18.000 de deținuți, mulți dintre ei beneficiind și de prevederile recursului comnpensatoriu
  • sunt oameni care astăzi sunt în starea de a fi comis infracțiuni și pentru că au beneficiat de recursul compensatoiru și oameni care au suferit din această cauză
  • nu puteam face abstracție de acest lucru

Ora 12:42 – Eugen Nicolicea (PSD):

  • dacă abrogăm legea, va trebui înlocuită cu altceva
  • chestiunea aceasta cu abrogăm și nu punem nimic în loc e doar praf electoral

Ora 12:42 – Cătălin Predoiu:

  • efectul cel mai pervers al legii a fost acea prevedere care a deschis porțile penitenciarelor pentru persoane care stăteau în condiții decente, deoarece legea stipulează că dacă într-o celulă sunt condiții necorespunzătoare, beneficiază toți deținuții din închisoare de prevederile legii
  • mă voi deplasa la CEDO să am discuții cu președintele Curții și cu alți judecători ca să explic fenomenul creșterii numărului de infracțiuni comise cu violență, inclusiv din partea celor care au beneficiat de această lege
  • această situație induce o stare de teamă și de nesiguranță în rândul populației
  • niciun stat nu își permite să se joace cu siguranța propriilor cetățeni
  • guvernul României nu se va mulțimi să sprijine această abrogare, ci va continua eforturile de investiții în sistemul penitenciar
  • guvernul a aprobat săptămâna trecută finanțarea a peste 600 de posturi în sistemul de probațiune
  • nu ne oprim aici, primul pas pe care îl fac mai departe este să mă deplasez la CEDO și să explic de ce s-a ajuns la această măsură în țara noastră: pentru că a ajuns intolerabilă starea de nesiguranță în țara noastră

Ora 12:38 – Florin Iordache (PSD):

  • acest proiect a suferit modificări în Parlament. În urma deciziei prin care CEDO a condamnat România, țara bnoastră și-a asumat anumite măsuri față de deținuți
  • proiectul recursului compensatoriu a fost inițiat de Guvernul Cioloș, noi l-am modificat
  • cred că s-a prezentat greșit în spațiul public această măsură. Eu mă așteptam la o inițiativă de îmbunătățire eventual a proiectului, nu de abrogare. Vom fi obligați să plătim despăgubiri bănești dacă abrogăm recursul compensatoriu
  • nu era mai bine dacă mergeam cu o modificare și o îmbunățire a proiectului? Poate cea actuală nu e cea mai bună, dar e poate fi îmbunătățită.

Ora 12:33 – Cătălin Predoiu:

  • am anunțat încă din urmă cu o lună că Ministerul Justiției va sprijini abrogarea recursului compensatoriu printr-o lege. Poziția noastră nu s-a schimbat
  • sprijinim această abrogare pentru că recursul compensatoriu pune în pericol siguranța publică
  • trebuie să facem din siguranța cetățenilor o prioritate. Nu există o valoare mai presus decât a ocrotirii vieții și integrității cetățenilor
  • cea mai bună formulă este adoptarea unei legi de abrogare
  • azi-dimineață MJ a elaborat un text de norme tranzitorii asupra cărora am avut un acord comun cu parlamentarii PNL și USR

Ora 12:30 – amânarea dezbaterii, solicitată de deputatul Pro România, a fost respinsă la vot

Ora 12:29 – deputatul USR Stelian Ion insistă că urgența este maximă pentru dezbaterea acestor proiecte, care se află de mai multă vreme pe ordinea de zi a Comnisiei juridice.

Ora 12:27 – deputatul Pro România Alexandru Bălănescu cere amânarea dezbaterilor susținând că nu a apăucat să vadă amendamentul propus de Ministerul Justiției. Președintele de ședință, deputatul PSD Nicușor Halici, insistă pentru continuarea dezbaterilor, explicând că amendamentul poate fi lecturat și înțeles în maximum 10 minute

Ora 12:25 – a început ședința Comisiei juridice a Camerei deputaților

Inițiativa PNL

Liberalii au depus, în februarie 2019, la Parlament o inițiativă de abrogare a legii privind recursul compensatoriu (legea 169/2017), act normativ adoptat în 2017 de majoritatea PSD-ALDE-UDMR și care, până acum, a permis eliberarea mai devreme din închisori a aproape 20.000 de infractori. Proiectul a fost respins în iunie anul acesta de Senat, iar acum se află în Camera Deputaților, forul decizonal.

Inițiativa  îi aparține liberalului Ioan Cupșa, singurul deputat PNL care a votat legea recursului compensatoriu în forma propusă de PSD-ALDE-UDMR, și a fost co-semnată de alți nouă parlamentari liberali.

Legea nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017, se abrogă”, prevede articolul I al  inițiativei  legislative.

”Fenomenul infracțional în România – care cuprinde actele de corupție, marea infracționalitate și mica infracționalitate – din păcate este scăpat de sub control (…) Așa cum se poate constata, recidiva este la cote alarmante în România, fie că vorbim de recidiva propriu-zisă, fie de recidiva comună, adică antecedența penală. Dacă recidiva propriu-zisă se întâlnește în rândul condamnaților în proporție de aproximativ 40%, probabil cea mai mare rată din UE, antecedența penală – recidiva improprie – ajunge la cote care depășesc 60%. Acestea sunt date care dovedesc că unul dintre scopurile pedepsei nu este realizat în România, și anume cel privitor la reintegrarea socială și evitarea recidivei de către persoanele condamnate penal”, se arată în  expunerea de motive  a inițiativei legislative.

Autorii legii mai subliniază că scopul acesteia este de a limita perturbările sociale provocate de recursul compensatoriu și de a modifica Codul penal pentru a spori încrederea populației în funcția de prevenție a pedepsei, care se realizează prin descurajarea condamnatului, care suportă efectul de constrângere a executării pedepsei penale.

”Urmărim ca pedeapsa să-și atingă scopul de descurajare la săvârșirea unor fapte grave antisociale, a faptelor cu violență”, mai explică inițiatorii.

Inițiativa USR

Parlamentarii USR ( 27 de deputați și 12 senatori ) au depus pe 14 ianuarie o inițiativă legislativă pentru abrogarea recursului compensatoriu, motivând că actul normativ a permis eliberarea din închisori a mii de infractori periculoși, fără niciun filtru judiciar, mulții dintre cei condamnați pentru crimă și viol recidivând între timp, ceea ce a stârnit indignare publică.