Ultimul hotel UGSR de pe Valea Lotrului, închis după 42 de ani. „Noroc cu privații“ FOTO

Ultimul hotel UGSR de pe Valea Lotrului, închis după 42 de ani. „Noroc cu privații“ FOTO

Comparată deseori cu Valea Prahovei, deși paralela se poate face doar din punct de vedere al potențialului turistic și cadrului natural, Valea Lotrului din Vâlcea suferă extrem la capitolul infuzie de capital, mai ales în sectorul public.

Valea Lotrului din județul Vâlcea Foto Colaj

Practic, se poate spune că turismul nu există aici decât grație privaților, pentru că în ultimii 30 de ani, în afara Domeniului Schiabil Transalpina , statul nu a mai făcut nimic în zonă, nici măcar nu a reușit să întrețină ceea ce avea deja. Astăzi nu mai există nici măcar un hotel public în funcțiune. Ultimul a fost închis în toamna acestui an.

Valea Lotrului este o regiune montană situată în partea de nord-vest a județului Vâlcea, care începe de la Valea Oltului și continuă până la Transalpina, cea mai înaltă șosea din România și se întinde pe o lungime de aproximativ 90 de kilometri.

Astăzi regiunea turistică este formată de o salbă de stațiuni: Vidra Obârșia Lotrului (1970), Voineasa (1981), Malaia și Brezoi (2022).

„Elveția României”, cu peisaje comparabile cu cele din Alpi

În ceea ce privește comparația cu Valea Prahovei de care menționam la început, Valea Lotrului întrece faimoasa regiune turistică din nordul Munteniei deocamdată doar la capitolul „peisaje de vis” (VEZI GALERIA FOTO) pe care le oferă din abundență la tot pasul. Sunt zone aici comparate cu cele din Alpi, sau cărora li s-a dat denumirea de „Elveția României” .

Pe Valea Lotrului se găsește, spre exemplu, unul dintre cele mai frumoase lacuri din România, dar deloc exploatat, pe care altădată se antrena și cantona vară de vară Lotul Național Olimpic de caiac - canoe în frunte cu laureatul cu aur la Jocurile Olimpice, marele canotor Ivan Patzaichin.

Tot datorită acestui lac, Domeniul Schiabil Transalpina (Transalpina Ski Resort – după vechea denumire) are parte de cele mai spectaculoase peisaje din România.

Regiunea se fălește și cu lacuri precum Brădișor, ori Galbenu și Petrimanu - pe Valea Latoriței, cascade precum Scoruș, Apa Spânzurată sau Borogeana.

Dar deși se fălește cu un cadru natural de basm, Valea Lotrului suferă din plin la capitolul infrastructură turistică. Aceasta nu există decât grație privaților. Aproape tot ce a însemnat altădată hoteluri, cabane, vile, ce au aparținut statului, iar după Revoluție au trecut în patrimoniul sindicatelor (UGSR), a fost închis, ultima unitate de cazare - chiar în toamna acestui an. Marele hotel Lotru și-a primit ultimii oaspeți în vara acestui an.

Voineasa – Vidra - Obârșia Lotrului. S-a închis și ultimul hotel public, după 42 de ani

Pe Valea Lotrului a existat una dintre „perlele turismului montan” – stațiunea Voineasa Vâlcea. Aerul puternic ozonat de aici și gradul de poluare zero, încărcat cu esențe volatile și ioni negativi, determinat de nivelul altitudinilor înalte, recomanda zona celor care sufereau de afecțiuni ale căilor respiratorii, sistemului nervos și psihic, stres și oboseală fizică.

A existat, pentru că tocmai s-au pus lacătele definitiv pe infrastructura turistică de odinioară, după fix 42 de ani de la darea ei în funcțiune.

Stațiune montană care înainte de Revoluție beneficia de 1.800 de locuri de cazare a intrat într-un proces continuu și constant de degradare care a culminat cu închiderea Hotelului Lotru.

S-a închis tot. Nici cele cinci vile care mai erau funcționale (la care pe vremuri avea acces doar nomenclatura ceaușistă - n.red.) nu mai sunt deschise. Procesul a început de prin 2010 încoace. Și-au bătut joc de tot. Au demontat chiar și cele 24 de camere pe care le aduseseră la standard de trei stele. Au luat până și mobilierul din ele și l-au dus la Năvodari. Au distrus tot. O să ajungă o paragină”, a recunoscut primarul din Voineasa, Gabriel Năstăsescu, pentru „Adevărul”.

De Voineasa aparțin și Vidra și Obârșia Lotrului. Dacă Obârșia Lotrului s-a dezvoltat mai mult în ultimii ani, la Vidra a existat o bază turistică ridicată încă din anii 1970 , când s-a realizat și amenajarea Lacului Vidra.

Și aici, declinul a început după 1990, când investițiile demarate la un hotel de 400 de locuri și la o sală de sport au fost oprite, fiind încet - încet devalizate. Ulterior, alte trei hoteluri de mai mici dimensiuni au fost închise, pentru ca în final să se pună lacăt și pe cele cinci vile aflate în administrarea celor de la Sind România - filiala Olănești.

„Ultimele cinci vile nu mai funcționează nici ele de vreo patru ani. De altfel, nu funcționau decât trei - patru luni pe an. Vidra a avut în perioadele sale de glorie cam la 1.000 de locuri de cazare”, a mai precizat primarul din stațiune.

Astăzi, grație doar privaților, stațiunea Voineasa, până la Obârșia Lotrului, poate oferi aproximativ 1200 de locuri de cazare în 47 de pensiuni / cabane / vile / hoteluri atestate de Ministerul Turismului. Restul sunt oferite în case - proprietate privată. Dacă ar fi funcționat în continuare și patrimoniul sindical, Voineasa s-ar fi putut mândri cu peste 4000 de locuri de cazare.

Malaia – „ținutul lacurilor și cascadelor”, mai nou și al dinozaurilor

Cea mai dezvoltată din punct de vedere turistic, de fapt agroturistic dintre stațiunile de pe Valea Lotrului, chiar dacă este doar de interes local, raportat la suprafață și număr de locuitori, este de fapt comuna Malaia, cunoscută drept „tărâmul lacurilor și al cascadelor”.

Aici a fost inaugurat la finele săptămânii trecute un parc tematic, singurul deocamdată de pe Valea Lotrului, care reprezintă, contrar așteptărilor, o inițiativă privată.

„Dexiworld Park” este populat de animale și personaje preistorice, precum dinozaurii mișcători și familia Flinstone, dar și de un exemplar Optimus Prime, în înălțime de patru metri. Vizitatorii sunt invitați să treacă astfel prin mai multe epoci: de gheață, de piatră, Jurasic și până la cea contemporană. Prețul de intrare variază între 15 (copii) și 25 de lei (adulți). Inițiatorii, proprietarii unei pensiuni și al unui restaurant din zonă, care administrează și una dintre cele mai spectaculoase cascade din România – Scoruș - susțin că au deschis zona de agrement cu scopul promovării turismului în zonă: „Era păcat ca potențialul turistic al acestei zone să nu fie exploatat, după modelul altor zone unde întâlnești castele și parcuri tematice”.

Potrivit primarului localității, Gheorghe Dinculescu, localitatea numără 50 de pensiuni, cabane și case de vacanță, dintre care 28 sunt omologate: „Toate sunt private. Ca și locuri de cazare ne apropiem de 1000. Sunt dispuse în toate cele trei sate - Malaia care este reședința, Ciunget și Săliștea. Mai sunt pensiuni construite recent și în zonele intermediare dintre sate. Dacă vom reuși să atingem tot ce ne-am propus (inclusiv înființarea de Organizații de Management al Destinației (OMD), împreună cu alte localități cu același profil – n.red.) ne vom depăși vecinii din punct de vedere turistic”.

Brezoi, stațiunea născută grație unui fenomen muzical

Brezoi este de fapt singurul oraș-stațiune de pe Valea Lotrului – care și-a căpătat acest titlu grație un fenomen muzical , demarat tot în urma unei inițiative private, care se petrece aici din 2017 încoace – Open Air Blues Festival și Summer Camp Brezoi.

Deși stațiune de munte, se umple de turiști, inclusiv străini, în mod special vara, când încep festivalurile de muzică în aer liber.

Și aici există mai puțin de 1.000 de locuri de cazare , în minihoteluri, pensiuni, vile, case de vacanță, inclusiv în apartamentele puse la dispoziție de localnici.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat