Un american a dat în judecată firma Apple pentru furtul invenției sale, un "iPhone" din 1992

Un american a dat în judecată firma Apple pentru furtul invenției sale, un "iPhone" din 1992

Un american a dat în judecată firma Apple, pe care o acuză că i-a furat ideea iPhone-ului, datând din 1992. Thomas Ross din Florida a intentat procesul luni, prezentând drept probă planurile depuse în 1992, cu 15 ani înainte de lansarea primului model de iPhone, în 2007, la Oficiul american de Brevete și Mărci (U.S. Patent and Trademark Office), relatează miercuri 20minutes.ch.

Desenele prezintă un "dispozitiv de citire electronică" al cărui scop este "oferirea unei alternative la textele imprimate pe hârtie, ca reviste, cărți, manuscrise", scrie inventatorul în cererea sa de brevetare. Într-unul din aceste planuri apare un aparat dreptunghiular cu colțuri rotunjite, cu un ecran pe cea mai mare parte a feței, care poate avea asemănări cu un iPhone. Depuse în noiembrie 1992, planurile au fost declarate abandonate în aprilie 1995, după ce inventatorul nu a achitat cheltuielile necesare înregistrării. Thomas S. Ross a intentat o acțiune și împotriva Oficiului american de Brevete și Mărci, care a refuzat să îi recunoască invenția la 11 iulie 2007, cu 12 zile după prezentarea primului iPhone de către Steve Jobs.

Reclamantul susține că a suferit "un prejudiciu considerabil și ireparabil, care nu poate fi plătit în întregime și nu se măsoară în bani". Totuși, el cere ca despăgubire 10 miliarde de dolari de la Apple, precum și un procent de 1,5% din viitoarele vânzări mondiale de aparate care îi încalcă brevetul, încheie 20minutes.ch.

AGERPRES/ (AS — autor. Lelia Bretan, editor: Ana Bîgu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 VIDEO Bradford, Europa...

2 BREAKING Judecătorii CCR propuși de PSD au ieșit din sală și au anunțat că nu se mai întorc! / Ședința nu se mai reia azi din lipsă de cvorum. A fost am…

3 Amănunte care dau fiori despre ce se întâmplă în cercul intim al președintelui SUA

4 Pesediștii nu se vor prezenta nici la ședința de luni a CCR! Culisele ședinței cu scandal de duminică

5 „Ăștia își bat joc de 20 milioane români. Busuioc este omul cheie al PSD la CCR, a dat semnul tuturor să iasă din sală”